Ce înseamnă POHUI?

Alături de alți oameni din România, fredonez și eu în minte melodia Pohui (de fapt, P.O.H.U.I.) realizată de trupa Carla`s Dreams și cântată împreună cu Inna. Probabil de asta a ajuns să fie în mințile noastre, pentru că e cântată împreună cu Inna (mă refer strict la faptul că e promovată :), nu la Inna). Totuși, melodia are și o variantă inițială care poate fi ascultată aici, alături de toate melodiile trupei Carla`s Dreams. Acuma mă aștept ca mulți să zică "Mamă, dar eu îi știam pe cei de la Carla`s Dreams înainte să cânte melodia asta cu Inna, voi nu știți nimic." Tot ce e posibil, însă colaborarea cu Inna le-a adus un plus de celebritate. Celebritate pe deplin meritată, care nu se poate obține pe semne decât prin colaborarea cu un artist celebru precum Inna. Însă dacă priviți în detaliu, această formație moldovenească are niște concepte foarte faine, profunde aș putea spune. Și nu mă refer numai la gluga solistului și tendința de a-și afișa fața doar foarte puțin și suficient de rapid încât să nu-i fie recunoscută identitatea. Mă refer la profunzimea versurilor Carla`s Dreams. Ascultați tot ce cântă ei și cel mai probabil o să vă placă. Aveau nevoie de această promovare și mă bucur că există. Plus de asta, acum răsună în mintea noastră o melodie cu adevărat bună, pe care până și cei care nu o apreciau pe Inna o ascultă cu drag. Mesaj, dorință și talent desăvârșit prin un pic de marketing bine pus la punct. Mie îmi place. Dar, revenind la titlul articolului.

Ce înseamnă POHUI?
Pohui este un cuvânt din slangul rusesc echivalent cu "I don`t give a fuck", în engleză, sau "Mi se rupe", în română. De fapt, din melodie mi se pare că se pronunță separat, adică Po hui. Nu am descoperit eu apa caldă pentru că mi-au luat-o mulți înainte, dar sunt convins că mai există încă multe persoane care caută pe Google "ce inseamna pohui" și m-am gândit că ar putea da peste articolul meu. Acum că am clarificat ce înseamnă pohui, hai să vedem ce părere aveți despre piesa Carla`s Dreams feat Inna pe care o puteți asculta mai jos. Dum dum dum durum ...
Și live la Kiss FM.
Iar pentru cei interesați, iată și interesantele versuri Pohui.
Și iar e frig. Și iar-îi depresneac… Și iară îi sfârșit de lumă și tu stai pe gâleac Dar ție ți-e P.O.H.U.I. De toată lumea (care e) Stresată de știri și despărțiri din seriale De fițele ei, de macho-holtei și www cu fete goale Așa de P.O.H.U.I. De faptul că-s reduceri mari într-un butic cu țoale Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singur pe drum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să fie lângă tine-acum… lângă tine-acum. Acasă este niște borș ș-oleacă de smântână, Ne v temu o venit factura la lumină. Pornești televizorul, ca sunet de fundal, Acolo trei deștepți discută ultimul scandal. Dar ție ți-e P.O.H.U.I. Tu ieși afară Și pentru că e vînt, aprinzi țigara-n scară, Pui căștile și te gîndești pe cine vrei să vezi diseară. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singur pe drum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să fie lângă tine-acum… lângă tine-acum. Și sânt momente Și chiar și zile În care bei chiar dacă știi că iei pastile, În care ciocolata distruge-orice dietă, În care pe la 12 noaptea-ți place ceaiul cu cotletă, În care vrei să dormi și luni și marți pân’ pe la 9, În care ai pantofi murdari chiar dacă nu mai plouă… Sunt așa zile Cînd ți-i P.O.H.U.I. Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singur pe drum Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum Și-ai vrea ca cineva să fie lângă tine-acum… lângă tïne-acum.
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
62 de comentarii
ce idiotenie...
WTF?
Eu am auzit de mai multe ori aceasta expresie la tv rusesc, daca tot se face aceasta legatura, bine nu in aceasta varianta - pofig care are acelas sens de fapt, ultima oara la KVN. Si nu am auzit sa se faca mult tam-tam, ca nu a fost prima oara si nici ultima cred.
Pai acum ca a aparut intr-o melodie atat de mediatizata, iata ca se face tam-tam :) si cei care nu stiu ce inseamna pohui vor sa afle :).
Nycu, e o melodie noua :). Dar stiai deja asta :).
Faina melodia...pohui se scrie legat si inseamna ca te doare la P**a!
Exact :), dar nu mi-am permis sa scriu asta in articol. Pohui nu e considerat inca un cuvant obscen in Romania :). Inca :).
Urât, degradant, manelism.
Hai du-te-n p**a mea daca si asta seamana a manelism sau daca are ceva degradant in ea...Esti un retardat...
Eu sunt de acord. Melodia nu are nimic degradant in ea. Are mesaj.
Mie imi place.
Nu e considerat nicicum in Romania . E mediatizat pentru ca asa credeti voi ca toata lumea asculta radiourile si televiziunile asa zis bune . Este evident ca este un cuvant obscen in Moldova , dar ce-i obscen in Moldova se aduce in Romania si este adoptat de snobi...
Mda. Si asa cum preconizai, dupa un google search cu “ce inseamna pohui”, am dat peste articolul tau. Buna ideea de seo sincronizata cu momentul aparitiei clipului. Ba chiar si faptul ca ai repetata expresia “ce inseamna pohui” te ajuta mult la google seo. Tu mai primesti o vizita, vizitatorul e incantat ca stie cii aia pohui…. nice. Cini stii…. dac google tini cu tini poati mai dau si alt dat di blogul tau.
:) Multumesc!
frumos articol :)
melodia asta imi aduce aminte de Maruta care a repetat ca un papagal o injuratura in rusa odata la emisiunea sa. Mda...cat despre titlul acestei melodii - este jalnica Inna ce a ales sa cante... Traducerea poate fi asa cum s-a scris in articol "mie mi se rupe" dar la fel este si "ma doare-n pu..", de fapt traducerea lui "hui" inseamna pe romaneste "pu..", deci ma doare'n p... - ar fi traducerea extacta... As intelege cand Grasu xxl sau altii ar canta melodia asta, dar Inna?!
inca nu, pt nu stiti ce inseamna:)
pofig si pohui sunt un pic diferite...
Totuși lumea a uitat ceva. și anume, să-ntrebe ce-nseamnă POHUI în poloneză. În poloneză "po" înseamnă "după" iar "hui"(chuj) înseamnă "pulă" deci, în traducere, "după pulă". Verificați și, cred că este mult mai amuzant când traduci titlul în poloneză. Enjoy! :D
Asta e tare de tot :)). I se intoarce roata Innei :).
Pai nu inseamna ce s-a scris in articol si ce s-a discutat prin comentarii :)?
ar fi inteteresant sa se ocupe cineva si de "decodarea" videoclipului. tare sunt curioasa de ce e baiatul ala vopsit, saracul, in albastru pe fata si pare sa nu aiba nici o legatura cu restul actiunii! :)
Asa se vopseste pe fata mereu solistul trupei. Inteleg ca face asta si pe la concerte.
Defapt nu chiar mereu la toate concertele spre exemplu eu l.am vazut intr-un concert neevopsit:*Orik fain articol...:XEste clar q Inna nu stie ce inseamna P.O.H.U.I:|
Cati critici pe aici! Critica e buna, dar parca comentariile suna mai mult a neintelegere! Nu ascult radio, pentru ca ma enerveaza reclamele, asa ca nu stiu daca este difuzata sau nu, dar imi place!
inna e o mizerie sinistra,locul ei e in saloanele de masaj erotic din spitalele de boli venerice din canalul de sub podul care trece pe sub linia de centura nu in muzica.
Sunt ferm convins ca Inna stie ce inseamna Pohui :). Vezi cum se cenzureaza in videoclipul filmat la Kiss FM :).
chiar am cautat 'ce inseamna pohui'.
Melodia este foarte faina si da dependenta :) Varianta de la RadioZU live e mult mai ok decat cea de la KissFM.
Adica asta, nu? https://www.youtube.com/watch?v=o40JVK7ykB8
super melodia <3
pohui înseamnă mă doare-n pulă, mi-e 'n pulă. Cuvântul "pulă" (hui) este obligatoriu, varianta "mi se rupe" este una înnobilată, cultă și incorectă, de fapt. http://www.curaj.net/?p=84918
Ne place sa comentam , sa criticam indiferent de subiect, panala la urma care e problema. Melodia mi se pare super, adica cred ca fiecare dintre noi are cel putin un moment cand ii este POHUI de tot ce este in jurul lui. vocea inei mi se pare chiar foarte potrivita pt aceasta melodie si nu cred ca o dezavantajeaza ca si imagine. Pentru cei care au o vesnica nemultumire de absult tot ceea ce traiesc, ma intreb nu au obosit sa traiasca asa, pana la urma noi oamenii suntem ceea ce gandim.
Fuarti profunzi băieții, ce să zic. Vedeți și voi aici: http://www.curaj.net/?p=85085
imi place varianta originala!
deja au cenzurat-o pe radio :)) si cred ca mai nou se numeste si altfel :))
Felicitari pentru tot! :)
pohui tradus din limba rusa inseamna pina'n pula si nici cum altfel ... in Moldova e injuratura dealtfel ca si restul injuraturilor imprumutate de la rusi ...
sincer .... ma bucur ca Inna a acceptat sa cante asta , nu ma uimesc dar imi place ;) si asta le suna si celor carora le place :)
mie mi-e PO HUI de tine ;)
Util articolul, nu gaseam altfel ce inseamna pohui.
Gabriel iti dau perfecta dreptate sa sti k tot ceai spus este adevarat . Si in legatura cu cuvantul P.O.H.U.I. este un cuvant ca oricare altul , ce daka ei au prins ridmul asa datile pace fratilor . Mare lucru nui chiar asa vulgar
Ar trebui facut un aticol si despre melodia "Maidanez" cantata de Puia ca si aia are u nmesaj se deasemeni a prins foarte mult la public si publicul este foarte obisnuit sa adopte mesaje stupide emise prin melodiile diferitilor artisti. Cu alte cuvinte sunt niste "genii" artistii astia.
intr-adevar suntem multi care am cautat intelesul melodiei:)
pohui vine din rusa si inseamna INDIFERENT
pofig si pohui au acelesi inteles si inseamna indiferenta
la prima vedere e ok dar cu totii stim ca este o injuratira POHUI=Ma doare-n p.....a
in sfarsit mai e si un refren care nu are La,la,la!
Cei ce spun că pohui se traduce ca indiferent, greșesc foarte tare. Da, mă doare-n pulă înseamnă indiferent, dar nu spui mă doare-n pulă când ești blazat, în toate circumstanțele. Poate doar cu băiețașii, în cartier. Pohui e un cuvânt obscen și punctum! În plus, fanii basarabeni ai acestei trupe sunt românofobi în marea lor majoritate. http://www.curaj.net/?p=85028
bucurblog esti un idiot...mare
idiot esti tu
ok...... :) eu am citit cateva comm-uri.. si parerea mea e ca prostia doare!! :)) adica... defapt cred ca ar trebui sa comentez strict despre articol... deci ms mult pt ca mi-ai explicat ce inseamna P.O.H.U.I pt ca ascult melodia asta incontinuu si imi place din ce in ce mai mult ;)
ce ti se pare idiotenie?
Bun articolul ... si piesa e chiar interesantă !
Un pișat de melodie, un alt căcat promovat de căcați! De ce melodiile care sunt cântate în engleză sunt cenzurate când artiștii pronunță cuvântul "Fuck" iar la asta nu se cenzurează cuvântul "Hui", care înseamnă "pulă" în limba rusă? Repet și îmi mențin poziția și părerea vizavi de această melodie (împreună cu Inna): ma piș cu boltă pe fața lor!
Bah ce o insemna...Ma doare-n p*la,nu ma intereseaza,mi-e egal,mi-e indiferent,mi se rupe...Cert e ca fiecare dintre noi avem zile in care pur si simplu ni POHUI de toate... Iar melodia asta te unge la suflet in momentele acelea!
ma doare-n cur la pula
melodia e foarte placuta, calda, nu exceptionala ca muzica, simpla. versurile foarte bune. starea este una profunda, specifica omului adevarat, nu animalului deghizat in om. in afara de legionarii care au lasat amprenta de bou aici, legionari care dupa cum se stie sint multi, caci sint legiune, ceilalti suparati ma fac sa ma intreb cite conturi foloseste Moga. imi face impresia ca Moga isi inghite fierea aici.
asta e articol gen viral cred ca a adus trafic urias congrats gaby
Cam da :)
mmm nu aveti dreptate pohui inseamna :po-in ;hui-pul* :De o expresie des intilnita in moldova:D
nu-i drept