Sari la continut
Gabriel Ursan

Cei mai credincioși câini

2 minute de cititGeneral

Nu degeaba se spune că un câine poate fi cel mai bun prieten al omului. Cu gândul la Petre Dalea, despre care știu că e un mare iubitor de animale, am să vă prezint cei mai credincioși și devotați câini din istorie. Vă voi spune mai întâi câte ceva despre ei, apoi am să public fotografiile și sursa de inspirație.

Câinele Shep

După ce a văzut sicriul stăpânului său cum a fost încărcat în 1936 într-un tren din Fort Benton, Montana, Shep a așteptat pe peron timp de 6 ani întoarcerea stăpânului.

Câinele Hachiko

Stăpânul său a murit din cauza unui atac cerebral la serviciu, însă Hachiko l-a așteptat timp de 9 ani în gara unde stăpânul obișnuia să coboare din trenul care îl aducea de la serviciu. Câinele a murit după cei 9 ani de așteptare. Acest câine a fost și sursa de inspirație pentru un remake a uni film japonez din 1987, film pe care mulți îl consideră cea mai bună dramă a anului 2009. Eu nu l-am văzut încă, însă majoritatea spun că nu au reușit să se abțină să nu plângă la acest film.

Câinele Fido

Stăpânul lui Fido a murit în timpul unui raid aerian care a avut loc în 1943, în timpul celui de-al doilea război mondial. Fido a așteptat în zadar timp de 14 ani în stația de autobuz unde stăpânul său obișnuia să coboare când se întorcea acasă.

Câinele Heidi

Stâpânul lui Hedi a cazut în plan vertical 152 de metri în timp ce era cu câinele în munți. Căzătura i-a fost fatală, însă acest lucru nu l-a oprit pe Heidi să sară după el și să rămână lângă corpul neînsuflețit timp de câteva zile bune.

Câinele Greyfriars Bobby

Acest câine a fost loial stăpânului său până în 1858, când acesta a încetat din viață. Timp de 14 ani, câinele a fost zărit deseori petrecând noaptea lângă mormântul stăpânului.

Câinele Ruswarp

După ce stăpânul său a murit în urma unei căzături în munți, Ruswarp a păzit corpul acestuia timp de 11 săptămâni. A fost găsit înfometat și înghețat de frig. Din păcate, nu a mai supreviețut decât până la înmormântarea stăpânului.

Ăștia sunt cu adevărat niște câini care merită statuile pe care le au.

Cei mai credincioși câini

Sursă.

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

2 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. d-petre

    Mi-ai facut o seara faina cu aceste povestioare si cu imaginile aferente. Multumesc

  2. Gabriel Ursan

    Sunt convins că o parte din acesti câini îi știai deja, însă e frumos să aflăm cât de omenoși pot fi ori de câte ori avem ocazia.