Sari la continut
Gabriel Ursan

Dragon Dictation și Dragon Search

2 minute de cititTehnologie

Dragon Dictation

Dragon Dictation și Dragon Search sunt doua aplicații pentru iOS disponibile de câteva zile și în limba românaă. Nu știu exact când au fost lansate și nu mă bat pe exclusivitate, dar eu abia azi le-am instalat și am rămas plăcut surprins.

Dragon Dictation

Dragon Dictation este o aplicație care îți permite să dictezi direct în limba română, astfel încât tot ce ai vorbit tu să devină text în mai puțin de câteva secunde (cu tot cu diactritice). Textul rezultat în urma dictării poate fi folosit pentru trimiterea unui SMS, trimiterea unui mail, postarea unui mesaj pe Twitter sau a unui twitt pe Twitter. Nu am crezut că poate fi atât de precis în identificarea cuvintelor românești, iar eu am rămas plăcut impresionat numai după câteva minute de folosire. E drept că dacă te grăbești, pronunți cu accent sau folosești cuvinte româno-engleze :), aplicația nu va reacționa așa cum te-ai aștepta.

Atâta vreme cât vorbești corect, complet și rar, aplicația înțelege în proporție de 90% ceea ce spui. Încă nu mi-am dat seama cum merge treaba cu semnele de punctuație din prima, însă iată niște exemple mai jos. Mă jur că mi-a ieșit din prima :)!

Dragon Dictation
Dragon Dictation
Text scris cu Dragon Dictation
Text scris cu Dragon Dictation fără să știu cum stă treaba cu semnele de punctuație
Prima incercare cu semne de punctuatie
Prima incercare cu semne de punctuatie
A doua incercare cu semne de punctuatie
A doua incercare cu semne de punctuatie

Dragon Search

Dragon Search este o aplicație care îți permite să cauți diverse lucruri pe internet folosindu-ți vocea. Da, în limba română, bineînțeles. Sincer să fiu, parcă Dragon Search recunoaște cuvintele românești mai bine decât Dragon Dictation, dar având în vedere că e aceeași echipă în spate, cred că e doar o iluzie creată de faptul că atunci când cauți ceva pe internet folosești expresii mai scurte decât atunci când dictezi un mesaj. Primul rezultat de căutare este afișat implicit în Google, dar poți naviga manual pentru cuvântul sau expresia căutată de tine și prin alte surse de căutare precum Wikipedia, Twitter, YouTUBE. Iată câteva imagini.

Dragon Search
Dragon Search
Dragon Search in timp ce vorbesti
Dragon Search in timp ce vorbesti
Rezultate Dragon Search
Rezultate Dragon Search
Alte rezultate Dragon Search
Alte rezultate Dragon Search

Concluzii Dragon Dictation și Dragon Search

Este impresionant că putem vorbi în română cu un dispozitiv mobil, iar aplicația folosită chiar să funcționeze. Tentative eșuate probabil au mai existat. Aplicații pentru computer sunt convins că sunt destule. Claudiu Bita este un om puternic și pozitiv pe care îl respect foarte mult și știu că folosește ceva de genul ăsta. Aplicațiile Dragon Dictation și Dragon Search se pot dovedi utile pentru cineva care vrea cu adevărat să le folosească. Eu am să încerc, însă nu știu cât de rapid m-aș putea adapta. Probabil am să folosesc Dictation la volan, iar Search atunci când mi-e lene :). Dacă aveți un iPhone sau un iPad merită să le încercați pentru că sunt aplicații complet gratuite. Cel puțin deocamdată. Din păcate, aceste două aplicații nu sunt disponibile încă pentru Android și nu am informații despre când ar putea fi, având în vedere că tocmai au fost lansate pentru dispozitive Apple precum iPad sau iPhone.

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

Un comentariu

arhiva, din vremea WordPress
  1. d-petre

    Super ... eu o sa astept varianta pentru Android ca sa pot testa dictarea in limba romana.