Istoria internetului: 1962 - 2009

În cele ce urmează am să vă prezint un infografic cu istoria succintă a internetului din anul 1962 și până în anul 2009. Ăsta cred că e genul de articol pe gustul lui Tudor, despre care am senzația că stă pe net încă de prin 1962 :). Înainte să afișez infograficul cu istoria internetului, am să fac o scurtă traducere și adaptare a celor scrise acolo, ca să vină foarte ușor de înțeles și pentru cei care nu sunt atât de buni prieteni cu limba engleză, dar navighează pe internet.

- 1962: J.C. R. Licklider (1915 - 1990) a prezentat ideea unei rețele intergalactice. Ideea lui implica posibilitatea oricui de a accesa o rețea informatică de oriunde din lume. Licklider, a devenit șeful DARPA (Defence Advanced Research Project Agency) și și-a convins constant succesorii de importanța unei astfel de rețele.
- 1974: Vint Cert și Bob Kahn au folosit termenul "internet" într-o hârtie ce determina un protocol de control al transmisiei.
- 1976: Dr. Robert Metcalfe a inventat cablurile ethernet ce puteau transporta date cu ușurință. Ethernetul a fost un aspect important pentru dezvoltarea rețelelor locale zonale (LAN) folosite pentru spații mici, școli, birouri, etc.
- 1978: Gary Thuerk a trimis primul email de tip SPAM către 400 de utilizatori ARPANET promovând o nouă variantă de minicomputere DEC.
- 1983: Pe 1 ianuarie 1983, fiecare mașinărie conectată la ARPANET trebuie să folosească protocolul de comunicare TCP/IP.
- 1984: Dr. Jon Postel a descris ideea sa pentru .com, .org, .edu și .mil într-o serie de documente publicate de Internet Engineering Task Force.
- 1985: Dennis Jennings s-a alăturat Fundației Naționale de Știință și a determinat că protocolul TCP/IP ar trebui să fie obligatoriu pentru întregul program NSFNET.
- 1987: CompuServe a lansat din greșeală fomatul de fișier GIF (Graphics Interchange Format), fără să știe că era deja un patent în curs de omologare.
- 1989: Un provider de internet (ISP) pe nume The World a oferit prima soluție comercială de internet prin dial-up.
- 1992: CREN (Corporation for Research and Educational Networking) a lansat World Wide Web. NFSNET este upgradat la 44,739 Mbps.
- 1993: Mark Andreessen, NCSA și Universitatea Ilinois au dezvoltat "Mosaic for X", o interfață grafică pentru WWW (World Wide Web). Mosaic a fost primul browser de internet folosit la scară largă.
- 1994: Pizza Hut oferă posibilitatea de comandă online direct pe siteul lor.
- 1995: Pierre Omidyar a lansat AuctionWeb, care a devenit mai apoi eBay. În același an a fost impusă o taxă anuală pentru toate domeniile, mai puțin domeniile .gov și .edu.
- 1996: Se lansează Internet2 și Hotmail.
- 1998: Google primește fonduri.
- 1999: Se standardizează Wi-fi.
- 2000: Bula Dot-com "se sparge" scăzând drastic după ce se clasase cu 504862 la NASDAQ.
- 2001: Se lansează Wikipedia.
- 2003: Apple lansează magazinul iTunes.
- 2004: Pe 1 aprilie 2004 se lansează Gmail. Pentru că oferea 1GB de spațiu de stocare pe când Yahoo și Hotmail ofereau 4MB, respectiv 2MB de spațiu de stocare, toată lumea a crezut că e o păcăleală de 1 aprilie.
- 2005: A fost lansat YouTUBE.
- 2006: Se lansează Twitter, iar Facebook devine disponibil pentru toată lumea, nu numai pentru studenți.
- 2009: La nivel global, traficul de date utilizat pe dispozitivele mobile, depășește traficul de voce.
Ca să vă formați o părere mai completă vă invit să priviți și infograficul de mai jos.

Ce părere aveți de cum a evoluat internetul din 1962 și până în 2009? Ce mai merita prezentat în infograficul cu istoria internetului pe care tocmai l-ați văzut?
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
2 comentarii
M-am nascut in '76 :)
Mi-am dat seama. Gulmeam :).