Lucrez la noile mele cărți de vizită

De fapt, lucrează profesioniștii la noile mele cărți de vizită :).
Vreau să lucrez un pic la brandingul personal și să nu mă mai împart în atâtea locuri fără să finalizez, vorba lui Petre Dalea care mi-a preluat această leapșă și mi-a dat un feedback scurt și valoros. Pentru a reuși să fac acest lucru, trebuie să mă apuc să centralizez.
Acum un an și ceva am făcut din două numere de telefon unul singur, de curând am reușit să fac din două adrese de email una singură, iar acum e momentul să fac din mai multe cărți de vizită una singură ;).
Am apelat la studioul de grafică design sphere pentru că am fost foarte mulțumit de cum a ieșit logoul meu, iar Robert deja mi-a trimis ceva interesant. E drept că eu i-am dat indicații exacte cu privire la cum să fie aranjată cartea de vizită, însă nu cred că sunt chiar cea mai creativă persoană :).
Zic asta pentru că am discutat cu Tiberiu Ivan de la Galleria Creative Shop din Galați (cei care dețin binecunoscuta revistă Explore) care s-a oferit să-mi tipărească cărțile de vizită și a zis că vrea să-mi propună și el ceva în materie de design.
Tocmai i-am trimis pe email toate detaliile și materialele și abia aștept să primesc zilele astea ceva de la el, mai ales că am fost la sediul lor și mi-a arătat câteva chestii interesante.
Oricum ar fi, eu îi apreciez pe toți cei care sar în ajutorul meu, că cine știe, poate va veni momentul să pot sări și eu pentru ei. Relația e al naibii de importantă. Atât în business, cât și în viața complet personală.
Imediat cum am un format de cărți de vizită revin cu un articol ca să vedeți abordarea aleasă.
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
3 comentarii
Si eu sunt curios sa vad variantele de carti de vizita.
Astept sa vad ce va iesi:)
Va dati seama ca eu sunt cel care asteapta cel mai mult sa vada ce va iesi :)!