Mi-am făcut și Opulence de la Intraceuticals

Sunt o divă, ce mai :)! După ce ieri am intrat într-o ședință de teste pe tratamentul Clarity de la Intraceuticals în aBeauty clinique Galați despre care citiți mai multe aici, azi am avut oportunitatea să-mi fie efectuat și tratamentul Opulence de la Intraceuticals, tot în aBeauty clinique Galați. Cum ar spune soția mea: efectul e WOW! Și asta în condițiile în care ieri am avut parte de tratamentul Clarity Intraceuticals, deci azi n-am avut voie să-mi fie aplicat Opulence Intraceuticals decât în zona ochilor și a buzelor. Efectul a fost imediat și uluitor chiar dacă a fost aplicat doar în aceste zone, dar stau și mă gândesc cum ar fi să-mi fie aplicat întregul tratement Opulence de la Intraceuticals pe toată fața, că așa se face în mod normal. Cearcănele sunt o trăsătură definitorie pentru fața mea. Ei bine, acum nu mai sunt. În urma tratamentului parțial cu Opulence Intraceuticals nu mai am cearcăne. Și uitați-vă bine la blog. Scrie un bărbat care abia recunoaște o femeie când își schimbă culoarea la păr :).

Deci, dacă eu sunt entuziasmat de rezultate, atunci o femeie care-și urmărește aproape zilnic tenul, sigur va fi extrem de mulțumită. Tratamentul Intraceuticals cu Opulence luminează pielea, reduce cearcănele și semnele de oboseală de pe față și hidratează. Singura parte amuzantă a fost efectul asupra buzelor mele. Mi s-au redus liniile fine, iar buzele au căpătat volum, însă persoana care mi-a aplicat tratamentul a fost atentă să nu insiste prea mult asupra buzelor pentru că nu era cazul, însă dacă era vorba despre vreo femeie la tratament, sigur se bucura la maximum de infuzia asupra buzelor. Oricum, din cauza buzelor pentru care o femeie ar da toți banii, am să merg "blat" și nu am să public nici o poză cu mine :). Tot ce pot să vă spun este că nu mai par deloc obosit, deși sunt. Aș fi putut să adorm lejer în timp ce mi se făcea tratamentul, însă nu m-am putut abține să nu pun diverse întrebări asistentei care mi-l efectua. E clar că n-o să mă credeți pe cuvânt când auziți de tratamentele Intraceuticals. Nici vedete autohone precum Lora sau Andreea Mantea povesteau că nu credeau în asfel de tratamente înainte să le încerce. La urma urmei, oamenii care ajung să aleagă tratamentele Intraceuticals nu sunt oameni aflați la prima încercare cu tratamente non-invazive de lifting facial, eliminare a ridurilor, întinerire sau luminare. E clar că vor să testeze mai întâi.

Apoi aleg doar Intraceuticals și nu mai vor să audă de nimic altceva sau de alte teste, la fel cum nu vroiau să audă de altceva nici înainte de a testa Intraceuticals. Asta e frumos. Că funcționează chiar de la prima ședință și impresionează puternic chiar și un bărbat care nu are deloc ochiul format în observarea acestor beneficii. Momentan aBeauty clinique Galați mi-ai oferit posibilitatea să testez gratuit astfel de tratamente, chiar dacă din postura de blogger aș fi salivat mai degrabă după testarea noului iPhone 5 sau a unui MacBook :). Sunt extrem de fericit că am avut oportunitatea să testez așa ceva. Am o senzație de incredere în sine imensă după fiecare tratament și simțurile îmi spun pentru prima dată că mai vreau așa ceva. Să nu credeți că dacă sunt partener la acest business consumabilele nu costă. Toate serurile Intraceuticals au un preț de intrare considerabil, iar de acolo vin și prețurile de vânzare. E oarecum de așteptat, având în vedere că Madonna, Justin Timberlake, Eva Longoria și mulți alții folosesc exact aceleași tratamente și nimic altceva diferit din gama Intraceuticals. Am parte de Clarity de la Intraceuticals gratuit in aBeauty clinique Galați, însă după ce am experimentat astăzi cu Opulence, voi strânge bani să-mi fac tratamentul complet. E pur și simplu magnific și ar fi păcat să-mi irosesc "tinerețile" dacă nu urmez un astfel de tratament, mai ales la cât sunt de ocupat, la cât stres am pe cap și la cât de puțin timp simt că îmi mai rămâne pentru mine. Treburi tehnice, detalii și alte astfel de aspecte despre tratamentele Intraceuticals citiți aici. Pentru mine doar rezultatele contează și o spun cu entuziasm că există. Iar ăsta nu e un articol publicitar, e un articol publicitar, dacă vreți, scris la 1 noaptea cu zâmbetul pe față, pe care abia aștept să-l distribui pe Facebook la prieteni ca să afle de ce lux am avut parte eu zilele astea :). Încercați Intraceuticals sau citiți mai multe despre Intraceuticals prin alte părți că vorbele sunt de prisos. Și după aia vorbim :).

Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.