Sari la continut
Gabriel Ursan

Nexus 6 a crăpat. Ce telefon să-mi iau?

2 minute de cititTehnologie

Nexus 6 ecran crapat 2

Azi mi-a căzut telefonul din buzunar direct pe ciment și s-a spart ecranul. Culmea e că acum 3 zile am avut și un vis mai mult sau mai puțin specific în care se făcea că mi s-a spart telefonul :)

Am acum un Nexus 6 perfect funcțional, dar cu ecranul crăpat destul de rău. Inițial am fost negru de supărare. Nu nervos. Doar supărat. Resemnat. După care mi-am revenit și am zis că nu strică un pic de terapie pe blog. Și iată-mă scriind acest articol. La urma urmei e un telefon, nu o viață de om.

Pantalonii scurți au buzunare mai mici sau mai largi. Sau ambele. Când m-am dat jos din mașină mi-a căzut din buzunar direct pe ciment. L-am ridicat imediat de jos cu speranța că n-are nimic, dar am constat niște crăpături de toată frumusețea. Chiar dacă funcționează impecabil, arată foarte urât crăpăturile alea pe ecran. Aș putea foarte bine să-i pun o folie și să o mai duc așa o perioadă. Lucru pe care probabil am să-l fac pentru că nu dispun de bani chiar mâine ca să-mi iau un alt telefon.

Totuși, cu ocazia asta, brusc a intervenit în plan achiziția unui nou telefon. Orice, numai phablet nu. Phablet-urile sunt bune. Te înveți și cu ecranul mare până la urmă. Dar sunt mari ca și dispozitive. Și riscul să-ți cadă din buzunar e mult mai mare.

Așa că acum am început căutările. Ar fi mai multe variante și nu mai sunt atât de disperat după Android, chiar dacă sunt în continuare fanul și utilizatorul înrăit al serviciilor Google. M-aș întoarce la Nexus 5 pentru că e o variantă mai ieftină de Android stock. Cel puțin până apare la toamnă Nexus 5 2015.

Recunosc că și iPhone 6 îmi face cu ochiul. Asta ar însemna să mă întorc la vechea mea dragoste, Apple. iOS are suport bun pentru aplicațiile Google, deci nu aș duce lipsa serviciilor utilizate în prezent. În același timp citesc din ce în ce mai multe despre Windows 10 și îmi place ce aflu. Așa că, de ce nu, poate că e momentul să îmi iau un telefon cu Windows - aici ar fi o problemă pentru că Google nu prea face aplicații pentru Windows Phone.

Decizia e grea. Mai ales când nu dispui de lichidități ;) Așa arată un ecran spart de la Nexus 6.

Nexus 6 ecran crapat 3
Nexus 6 ecran crapat 2
Nexus 6 ecran crapat 1

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

40 de comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Adrian

    cred ca ar trebui sa cauti un telefon cu autonomie mare si un ecran de aproximativ 5 inch si bineinteles cu ecran rezistent, degeaba are rami multi si procesor mare daca stai mai mereu cu el in priza, asa am patit eu cu un s3 prea repede se descarca si ma gandesc sa trec la un allview p6 energy, am avut inainte allview p4 duo si am fost mai multumit decat de s3,s ingura diferenta e ca s3 se misca excelent pe net da in rest nu sunt multumit, in special de ecranul care e greu vizibi in soare. Parerea mea decat un telefon de firma de aceeasi bani sunt telefoane mult mai bune si apoi daca ai doi ani garantie la un telefon nu conteaza asa mult firma.

  2. Ramona

    OnePlus One, Samsung S6 Esge sau HTC M9 :P

  3. Marius

    Ai un talent in a sparge nexus-uri. Eu am pus la vânzare nexusul meu. Următorul va fi un lumia.

  4. Gabriel Ursan

    Nu prea foloseai serviciile Google, nu?

  5. Marius

    Ba da.Le folosesc pe cele ce țin de blogging. Dar îmi place lumia.

  6. Gabriel Ursan

    Pe ce Lumia ai pus ochii? Ca să studieze și băiatu` :)

  7. Puștiu

    Si la Lumia se sparge ecranul. I-am facut lui fate-miu cadou un Nokia Lumia 920, a reusit sa-i sparga ecranul de doua ori, acum sta cu el spart. Prima data i s-a spart in buzunar datorita unui nasture de la buzunar, a doua oara l-a scapat din varful unui stalp :)) . Lucreaza ca tehnician CATV

  8. Ciprian Lospa

    Sony Xperia A4. Ce o sa faci cu actualul crapat?

  9. Puștiu

    Eu nu-ti recomand Lumia. Da, sunt telefoane bune dar ai avut Android, cand vei trece pe Windows Mobile te vei simti limitat ca nu vei putea face anumite lucruri care le puteai face pe Android

  10. Anca

    In calitate de utilizator Nokia Lumnia 625 (de doar un an de zile) si fost utilizator sistem Android anterior, îți pot spune ca sunt mai mult decât mulțumită de alegerea făcută. Am gasit soluții pentru orice am avut nevoie. Folosesc tot pachetul Office - sunt fan deoarece îmi oferă o portabilitate mai mare a tot ceea ce lucrez la PC. De fapt de aici a plecat dorința de a achiziționa un telefon cu sistem de operare Windows. Cum folosesc 2 cartele (România și Germania) a apărut nevoia de un dual sim pe care l-am achizitionat deja. Este vorba despe un Lumia 640 pe care îl aștept Marți sau Miercuri. Eu consider că Windows este o alegere bună. 625 a avut parte de multe peripeții, ținând cont că a trebuit să facă față si pustiului meu de 6 anișori, care cum îl prinde nu îl menajeaza deloc. De la căzături si până la jocuri ce îl solicită până se încinge, a facut față la toate provocările.

  11. Coffee

    Eu am avut numai Samsung. M-as uita la LG si Sony.

  12. Fărcaș Gelu Dănuț

    Intreb si eu, nu ma pricep la telefoane... Nu poti sa-l repari? Nu e rentabil?

  13. Postolachi Dumitru

    Tot răul este spre bine... eu zic să tragi de el până apare următoarea generație de Nexus.

  14. ciocolataiute

    si eu sunt in cautare .....mi s-a recomandat sony z3 compact .... pt ca nu vreau 5 inch ,,, si mai am in vedere eventual un huawei honor 6 (5 inch)

  15. Robert Radu

    Samsung Galaxy S5. Are o autonomie foarte buna, este "dotat" si arata binisor. Pretul este accesibil, mai ales cu toate promotiile din magazine.

  16. Gabriel Ursan

    Mulțumesc pentru sugestie Anca.

  17. Gabriel Ursan

    Un nasture :))?

  18. Gabriel Ursan

    Nu m-aș întoarce la Android cu bloatware :)

  19. Gabriel Ursan

    Am dat un mail la un service GSM. Să vedem cât costă...

  20. Gabriel Ursan

    Și eu mă gândesc la varianta unei folii ca să nu cadă bucăți din display, dar e urât tare așa :)

  21. Gabriel Ursan

    Am avut, dar l-am schimbat pe Nexus 5 la vremea aia :)

  22. Gabriel Ursan

    Nu știu în acest moment. Sigur îi găsesc eu o întrebuințare...

  23. Adi

    Nu-ți lua Lumia. Se închid aplicațiile întro veselie.

  24. Ceban Vladislav

    Salut, De ce nu incerci varianta de reparatie, cred ca scapi mai ieftin. http://www.aliexpress.com/item/For-Motorola-Google-Nexus-6-XT1100-XT1103-Glass-LCD-Touch-Screen-Digitizer-Display-Assembly/32298648917.html?spm=2114.32010308.4.78.eo5SQe https://www.youtube.com/watch?v=VnlrUSfIF7E

  25. Gabriel Ursan

    Am primit răspuns de la service-ul GSM la care am dat mail. Display-ul original mă costă undeva la 900 și ceva de lei în România, iar cu tot cu manoperă probabil mă ajunge vreo 1.100 lei. Încă mă gândesc ce și cum...

  26. Irina

    Nu merita reparatia. iPhone 5 sau 6, fara indoiala! Si eu face upgrade de la iPhone 4s...oricum, sunt mai mult decat multumita de el! Si folosesc toate e-mailurile si aplicatiile, fara sa se blocheze. Iar daca se blocheaza (fffoarte rar mi s-a intamplat), restart! :)) L-am si scapat de mai multe ori, iar cover-ul cu rama spate face toti banii, e intact. Singurul dezavantaj la iPhone este pretul.

  27. Pit

    Z3 Compact.

  28. Lori

    In banii astia as merge pe http://goo.gl/X5Plk6 si as pastra si telefonul tau + folie :) Detin acest telefon de aproape un an si sunt ff multumita de el. Daca te intereseaza si vrei sa iti spun mai multe, sunt dispusa sa iti raspund la intrebari. Daca vrei ceva mai performant, mergi pe http://goo.gl/qlQT72

  29. Rares

    Eu zic sa incerci moto g sau x,depinde de cati bani dispui, ca inlocuitor pentru actualul telefon.

  30. Ciprian Lospa

    Cam cat costa sa-l repari?

  31. The Vlad

    there's always vanilla...

  32. ancatirim

    Ținând cont de specificații si diferența de pret as merge pe a doua variantă. Dacă bugetul îți permite eu as recomanda 1020. Ar fi, după părerea mea cea mai potrivită alegere către Windows.

  33. Cătălin Corozanu

    Desfăcător de beri :))

  34. Gabriel Ursan

    1.100 lei

  35. Ciprian Lospa

    La banii astia iti iei un Lenovo S860 nou-nout

  36. Detectiv Particular

    Eu nu inteleg absolut deloc de ce nu se schimba geamurile astea. Practic exista piesa geam si piesa display care sunt diferite. Niciun service nu prea se baga sa iti schimbe geamul care este mult, infinit de mult mai ieftin. Ceea ce nu exista, cel putin in cazul Nokia sau Lumia cum ii spune de cand este sub egida Microsoft, nu exista un service oficial. Adica nu exista un service care sa poata sa desfaca telefonul si sa il faca la loc piesa cu piesa. Povestea cu serviceurile autorizate este apa de ploaie, nici nu cred ca e legal sa nu ai un service autorizat

  37. Mihai

    LG G3 a fost la pret foarte bun acum vreo saptamana. Mergi pe mana LG sau Motorola pentru un Android. O sa treci peste acele programe considerate bloatware.

  38. Gabriel Ursan

    Mihai, Nexus 6 e Motorola :)

  39. Alex

    Mai ai telefonul? Placa de baza imi face cu ochiul.

  40. Gabriel Ursan

    L-am dat de mult :)