Nu, fără polemici sau chestii jalnice!

Democrația are frumusețea ei. Ai libertatea aparentă de a alege. Eu vă zic din start că voi vota NU la referendumul din 29 iulie 2012. Nu pentru că îl susțin pe Băsescu, ci pentru că vreau să se stabilizeze naibii odată cursul euro. Mi-am făcut credit pentru apartament anul trecut în euro și iată că acum din cauza unor tensiuni politice irelevante leul scade tot mai mult :). Zâmbesc :), dar nu e cazul. Mă doare undeva cum ne privește Europa, mă doare undeva că lumea spune despre Băsescu că este chior, bădăran sau nesimțit, mă doare undeva că lumea spune despre Crin Antonescu că e un copil care crede că face declarații de forță cu prietenii la o bere, la Antene, în mod special Antena 3, nu mă mai uit de mult, iar B1 este un post de televiziune cu un rating atât de mic încât nu contează. De când e criza economică și toate cele, este prima dată când pe mine ca om muncitor al României m-a durut ceva în țara asta. N-am treabă cu partidele politice, iar compania în care lucrez interzice acest aspect. Când lumea ieșea în stradă de criză, eu eram chiar ok și îmi planificam bugetul astfel încât, luând în calcul fiecare potențial parametru economic, să supraviețuiesc și în caz de război civil. Cu alte cuvinte, mi-am folosit timpul mai bine decât cei care au ieșit în stradă degeaba. Îmi asum să spun că o mare parte (NU TOTI, ca au protestat si oameni ok) din cei care protestau erau cei care oricum au protestat toată viața, sunt și vor fi niște plângăcioși care au așteptat mereu "pară mălăiață în gura lui Nătăfleață". Adică, au așteptat "comunismcește" să li se dea pentru că au făcut "acel liceu", "acea școală de arte și meserii", "acea facultate". În 1989 eram prea mic, dar au murit niște oameni pentru mine ca să fie capitalism. Niște oameni care nu trebuiau să moară. Niște oameni pe care eu îi consider niște eroi, chiar dacă mulți ar zice că încă aș putea face parte din tineretul din ziua de azi, tineret care cică e pe ducă (eu cred că încă mai putem avea speranțe mari în tineret). Apropos, bannerele și afișele alea de rahat care se tot pun în scările blocurilor (alea care îndeamnă să votezi DA, că altele nu-s) nu fac decât să convingă oameni cerebrali să ia o decizie pe care o amânau, că aveau treburi mult mai importante, bineînțeles. Adică să meargă și să voteze NU la referendum ca să nu-i mai streseze lumea cu penibilități electorale în care o pițipoancă cu 8 clase povestește pe un afiș cum toată familia a plecat în afara țării pentru că "i-a umilit Băsescu", nu pentru că ea și toată familia ei cu 4 sau maximum 8-10 clase și-a dorit mereu să fie ca vecinul "avut" care făcea bani din nimic și nu muncea pe brânci, adica era un mare smecher.

Revenind la subiect, pe mine mă "dor" 3 lucruri de fapt (în afară de creșterea valorii euro de care spuneam la început):
- Ponta e cel mai mare mincinos. Toți politicienii mint și bagă cu promisiuni pe care nu le țin, însă băiatul ăsta minte cu nerușinare și nu suport să văd asta. E ca și cum mi-ar zice "Bă Gabriele, tu ești un bou, eu am zis-o în alt context și tu nu te prinzi. Hai, mai bea o bere și culcă-te!". La mine în firmă, oamenii care mint se dau afară fără drept de apel, pentru că oamenii care mint, pe lângă faptul că sunt neperformați (pe cifre, nu pe păreri personale) sunt, de fapt, oamenii care te și fură.
- S-au schimbat prea multe într-un timp atât de scurt. De ce trebuia să se facă referendum acum? Serios. Era chiar atât de grav? Stăteam în apă? O duceam prea bine și nu aveam ce să facem cu banii? O grămadă de bani pe referendumul ăsta, iar dacă e demis președintele, urmează alte alegeri, alți bani, alte campanii electorale pe banii noștri, alte fraude pe CNP-urile noastre, etc. Nu înțeleg ce era așa de urgent? Băsescu oricum pleca mai mult sau mai puțin huiduit. Nu înțeleg de ce acum și de ce așa? Oare chiar să aibă dreptate Băsescu că e greu cu banii și să fi luat măsurile ok pentru criză, de USL nu își poate ține cuvântul vis-a-vis de măririle promise până la alegerile de drept, astfel încât să organizeze alegeri pentru a prelua puterea acum?
- Mișcarea asta de rezistență și dreptate care caută să facă ordine în țară are niște mijloace de mass media extrem de puternice. Bine, poate doar copii debili chiar mai cred tot ce se vorbește pe la Antene, că toții copii normali se uită măcar la OTV, însă trustul Intact are o forță mult prea mare. Una e să fii o televiziune de opoziție din principiu și asta e ok, și alta e să pupi ce ai pupat chiar și după ce au ajuns la putere. Mi se pare penibil și îmi pare rău să aflu că au reușit Antenele să spele creiere de români aparent deștepți prin statut (profesori, învățători, doctori și funcționari ai statului în general).
În rest, sper să înțeleagă toată lumea că nu am afinități politice. Nu cred că votăm afinități politice la un referendum. Ba da, mulți așa votează :). Pe mine creierul mă hrănește, pe alții brațele sau picioarele. Nu am auzit pe nimeni să se hrănească din emoții și sentimente (astea sunt stimulate de mesajele de marketing). În atâția ani de management, am învâțat să nu mă impilic emoțional. V-am zis că mă doare undeva de Băsescu sau de Ponta. Pentru mine pot fi X și Y că nu contează. De exemplu, dacă era Antonescu președinte ales și vroiau să îl demită în exact în contextul în care ne aflăm acum, votam tot NU. Pentru că e un articol personal, dar cu caracter aparent politic, sunt convins că voi avea parte de foarte mulți retardați anonimi sau postaci USL care vor să-mi zică cât de nașpa sunt. De asta, voi închide comentariile la acest articol. Cine e deacord cu mine, va distribui articolul prin rețelele de socializare folosind butoanele de mai jos. Cine nu, va distribui articolul ăsta înjurându-mă în rețelele de socializare de mai jos.
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.