Sari la continut
Gabriel Ursan

OPEN CALL pentru new media art

un minut de cititInternetMarketing

Uite o chestie faină primită pe care am zis să o împărtășesc și cu voi.

One Night Gallery prezintă toamna aceasta un nou proiect de artă și tehnologie, care va reuni artiști și dezvoltatori de new media art. Proiectul s-a conturat în jurul unei comunități emergente de artiști și răspunde dorinței publicului consumator de artă și tehnologie, curios să experimenteze rezultatul asocierii acestor două lumi.

Scopul noului proiect este de a aduce împreună artiști din toată țară, așadar One Night Gallery lansează invitația către studiouri sau freelanceri, artiști și developeri care inovează în domenii precum arta, cultura, știința și educația prin intermediul tehnologiilor să își înscrie proiectul pentru a face parte dintr-un festival de new media art.

Vor fi selecta proiectele care se încadrează în următoarele categorii:

  1. Realitate augmentată
  2. Realitate virtuală
  3. Video - Mapping
  4. Instalații interactive
  5. Animatii
  6. Inteligență artificială
  7. Muzică & Tehnologie
  8. Fashion & Tehnologie
  9. Game Art

Proiectele pot fi trimise până pe 30 septembrie, la adresa de email [email protected]

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.