Primul meu articol din revista Explore

De curând, a fost lansat noul număr al revistei Exlore, unde am avut plăcerea să public primul meu articol. Din păcate, sunt un blogger care scrie articole destul de lungi uneori, așa că spațiul dintr-o revistă s-ar putea să nu-mi fie de multe ori de ajuns. Recunosc că trebuie să mai lucrez la asta :). Articolul poate fi citit aici, nu vă chiorâți la imaginea de mai jos :).

Partea faină este că pe pagina din stânga se află articolul meu, iar pe pagina din dreapta se află poza prietenului meu din copilărie, Moraru Mircea de la EliteGym Galați. Chiar dacă nu ne-am mai văzut de mult și schimbăm probabil SMS-uri doar de sărbători sau de zile onomastice, vorbeam cu el ieri și ne bucuram să fim din nou împreună, chiar și pe paginile unei reviste de timp liber și atmosferă publicitară. De aceea, le vom solicita băieților de la revista Explore să ne poziționeze materialele la fel în edițiile viitoare. Decât separat, #maibineimpreuna la fel ca în vremurile copilăriei :).
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
2 comentarii
Felicitariiiiiiii! Foarte frumos scris!
Multumesc Maria!