Sari la continut
Gabriel Ursan

Tema îl face pe blog

3 minute de cititBlogging

Femeie - la ce te gandesti

Așa cum "haina îl face pe om", așa și "tema îl face pe blog" dacă îmi permiteți comparația. Și dacă tot mergem pe zicale, indiferent cât de tare e blogul vostru, nu vă puteți consola cu "Ce știe țăranul ce-i ciocolata? Mănâncă hârtia și-aruncă bucata!". Nu, pur și simplu în blogging nu merge. Oamenii sunt din ce în ce mai selectivi și din ce în ce mai puțin dispuși să petreacă timp online pe un singur blog, adică pe blogul tău.

Tema blogului este a naibii de importantă dacă vrei să ai succes sau să fii măcar băgat în seamă. Nu zic că tema pe care o folosesc eu e un exemplu. Chiar deloc. Predomină albul, e cât se poate de simplă, aerisită și nu inspiră cititorului nimic deosebit. Înseamnă că mi-am atins obiectivul. Nici nu doream să ies în evidență cu tema asta, însă am și am avut siteuri sau bloguri unde vroiam să ies în evidență cu ajutorul temei.

De ce tema îl face pe blog și nu conținutul?

Păi ... e simplu. Voi ca femei sau ca bărbați când vedeți o persoană de sex opus pe stradă (presupunând că simțiți atracție fizică doar față de sexul opus), ce vedeți de fapt?


Corect! Vedeți cum arată acea persoană și cum se prezintă ea vizual și în public, nu? Să fim serioși, nimeni nu stă să se gândească cât de profundă și deșteaptă e fata în îmbrăcăminte roz sau cât de bună e la suflet. Indiferent cât de ok am fi ca persoane, instinctul nu poate fi oprit. Uneori, acționăm și reacționăm în funcție de anumiți stimuli față de care nu avem nici un control. Hai să vedem ... pentru bărbați ... răspundeți sincer: la ce vă gândiți prima oară când vedeți așa ceva într-un parc ... de exemplu?

Femeie - la ce te gandesti

Ei bine, nu contează la ce v-ați gândit. Așa e și cu blogurile, siteurile, etc. Prima impresie contează și nu zic că în poza de mai sus ați avea parte de cine știe ce impresie. Doamnelor și domnilor, experiența vizuală face cât o mie de cuvinte. Și cu asta am concluzionat tot la acest capitol.

Ce temă mi se potrivește perfect?

Nici una. Însă poți alege o temă potrivită măcar. Nu vei putea să-i mulțumești pe toți pentru că a-i mulțumi pe toți e primul semn de mediocritate, reține. Totuși, în funcție de specificul blogului tău, te poți orienta către ceva ok. La urma urmei, tema se potrivește pe conținut și nu conținutul pe temă. Dacă scrii despre tehnologie, alege un template din zona asta, dacă scrii despre prepelițe, alege un template potrivit subiectului. Dacă scrii despre orice, atunci adaugă o notă personală temei tale și creează-ți un brand. Exemplele pot continua, dar sunt convins că ai înțeles la ce mă refer.

Concluzii

Concluziile despre teme pentru Wordpress nu le pot trage doar eu că nu sunt în măsură. De aia e toată lumea liberă să se exprime prin comentarii. Eu pot spune doar că am văzut foarte multe bloguri bune cu teme execrabile, dar că am văzut și o grămadă de bloguri execrabile cu teme excelente. Oare să fie un fel de echilibru? Eu nu-l vreau! Preferabil e să vedem bloguri bune cu teme potrivite și atât. Nu vrem nimic execepțional și nici foarte multe briz-brizuri (că de la asta am pornit să scriu acest articol - foarte multe bloguri de rahat cu o sumedenie de briz-brizuri, rahaturi grafice și pop-up-uri care nu plac deloc motoarelor de căutare, dapă-i proștilor de vizitatori umani ca mine).


Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

4 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Niculae Bucur Ion

    nda corect nu poti sa multumesti pe toti cu tema blogului,eu unul merge pe varianta sa-mi placa mie si restul care vrea sa intri bine...care nu ne mai vedem

  2. Yamasha

    ai dreptate bucur, dar e bine sa fii la mijloc, sa-ti placa tie si sa placa si vizitatorilor cat de cat... :)

  3. Petru Dolhescu

    Și eu am vorbit astăzi puțin despre experiența vizuală într-un articol în care explicam cum se adaugă thumbnails pe Blogger. Eu sunt adeptul minimalismului, fără "briz-brizuri, rahaturi grafice și pop-up-uri". Ce părere ai de template-ul blogului meu

  4. Gabriel Ursan

    Templateul blogului tău e cu certitudine pe gustul meu. Urmează să analizez blogul tău cu mai multă atenție.