Tineretul din ziua de azi

Nu credeam că voi ajunge vreodată să dau un astfel de titlul unui articol. Nu mă confundați cu Tamara Buciuceanu jucând în Liceenii prin 1987 că nu e vorba despre asta.

Ori sunt eu prea izolat de societate, ori nu am privit societatea până acum cu seriozitate. Nu știu, însă în noaptea de Înviere când am fost să iau lumină, pot spune că mi s-au aprins niște beculețe. Vroiam să scriu acest articol încă din momentul în care am adus lumina acasă, dar am zis că sunt treburi mult mai importante de făcut. Iată că am găsit un moment de liniște în care să-mi aștern gândurile.

Am parcat și eu pe unde am putut și am așteptat cuminte să se facă ora 0:00 ca să iau lumină. Momentul de așteptare a fostul unul extrem de mic, undeva la 10 minute. În acele 10 minute am văzut și auzit lucruri care m-au făcut să exprim în gând "tineretul din ziua de azi".

Înainte de a merge mai departe vreau să menționez că nu am fost deloc cuminte în copilărie sau în adolescență. Nu am fost nici "cheie de Biserică", dar nici nu mi-a venit poliția la ușa de multe ori. Am fost un tip relativ rebel, care o "ardea" într-o gașcă de oameni asemănători. Ne plăcea să ne distrăm, să bem, să fumăm și să facem chestii destul de teribiliste uneori. Nimic deplasat - o adolescență normală zic eu.

Însă, în cele 10 minute cât am așteptat lumina la Biserică, mi-a fost dat să văd incultură și prost gust la tot pasul. Fiecare adolescent căuta să se dea cât mai șmecher în fața copilelor de care ereu însoțiți dansând pe ritmuri de manele (pe telefon, bineînțeles). Fiecare adolescent înjura cât îl ținea gura chiar dacă preotul începuse deja să vorbească (nu sunt absolut deloc bisericos, dar cred că e vorba de respect). Fiecare adolescent vorbea cât se poate de tare la smartphoneul din dotare, lăsând să audă și alții ce "marfă" bună de fumat sau de tras pe nas îl aștepta la petrecerea de după Înviere. Exemplele pot continua, iar pe această temă a scris un articol și Pavel Ionuț, sau cel puțin eu așa am înțeles.

Știu că nu e bine să critici și să îți vezi de treaba ta, dar eu am trăit niște momente care mi-au apăsat butoanele. Pur și simplu îmi venea să lovesc vreo doi (chiar dacă nu mă deranjau în mod direct și știu că nici nu aveau curajul să o facă pentru că erau prea tineri, prea copii, prea prost crescuți cu frica în sân) și eram atât de sigur că îi dobor cu o singură lovitură pe fiecare dintre ei încât îmi imaginam deja cum ar fi dacă aș face acest lucru. Mi-am adus aminte că nu sunt eu ăsta, că nu e treaba mea și că ar trebui să mă concentrez pe obiectivul propus și să mă bucur de moment, eventual.

Pentru cei care nu mă cunosc menționez că nu sunt bătrân deloc. Am doar 25 de ani (în momentul scrierii acestui articol) însă am trecut într-un ritm accelerat și intens prin toate etapele premergătoare acestei vârste (zic eu). Cei care mă cunosc știu că sunt destul de sărit de pe fix, că mai fac glume proaste uneori și că nu mă dau în lături de la "caterincă". Totuși, manifestările pe care le-am văzut în seara de Înviere m-au pus destul de serios pe gânduri. Îmi pun și eu aceeași întrebare ca mulți dintre voi (că nu mă aștept ca vreun cocalar să ajungă să citească acest blog sau acest articol până la capăt): unde se va ajunge?

Să mergem și în latura cealaltă. Ei bine, majoritatea adolescenților ăștia se comportă într-un asemenea hal pentru a atrage atenția celor din jur își doresc să ajungă la fel de tari precum anumiți membri din lumea interlopă, că valorile locale sau naționale nu mai reprezintă de mult un model demn de urmat pentru majoritatea dintre ei. Mă refer doar la o parte din adolescenți, bineînțeles, că mai sunt și adolescenți demni de admirat precum Neculai Stanciu, dacă vreți să vă dau un exemplu. Totuși, am văzut și membri ai lumii interlope gălățene (nu lucrez la S.R.I., ok?) care așteptau să ia lumină într-un mod pașnic și civilizat. Chiar dacă au făcut și fac ce fac la vremea lor, oare acest lucru nu ți-ar putea servi drept exemplu tinere aspirant la funcția de interlop? Oare nu e suficient să îți dai seama că nu e frumos să cazi de prost în fața tuturor scălămbăindu-te ori de câte ori ai ocazia?

Știu că mă agit degeaba și că nu voi schimba nimic în lumea asta deocamdată, însă toate cred că au un rost. Va veni și vremea în care acesti tinerei își vor da seama că nu pot fi cu toții un veritabil Sile Cămătaru sau Marian Ivan (Dumnezeu să-l ierte). Va veni vremea când va trebui să se angajeze. Ghiciți cine îi va exploata astfel încât să se plângă cât de grea le e viața ori de câte ori au ocazia? Nu eu, bineînțeles, ci adolescenții de aceeași vârstă cu ei care în același moment își dezvoltă abilități și deprinderi care îi pot ajuta să fie angajatori, nu angajați (a nu se citi că e rău să fii angajat, că și eu sunt, dar sunt foarte fericit cu job-ul meu).