Sari la continut
Gabriel Ursan

[Video] Armele AR, un cadou distractiv pentru sărbători

2 minute de cititBlogTehnologieUrsan Vlog


Am primit în teste o armă AR la fel ca aceasta și m-am jucat un pic cu ea. Am creat și un scurt video ca să vă faceți o idee, dar în cele ce urmează am să descriu un pic experiența de utilizare.

Realitatea augmentată este din ce în ce mai prezentă pe buzele oamenilor, mai ales că pe finalul acestui an s-a discutat destul de mult despre AR, procesoare neurale și multe alte chestii care acum câțiva zeci de ani păreau desprinse din filmele SF.

Arma de realitate augmentată pe care am primit-o în teste are nevoie de un smartphone sau de o tabletă pentru a funcționa. Practic, aceasta se conectează prin bluetooth cu telefonul mobil sau cu tableta și ești gata de joacă.

În pachet ai și câteva jocuri incluse și pentru a le accesa îți recomand să ridici ambalajul alb din interior ca să le și vezi (nu cum am făcut eu inițial :)). Vei descoperi acolo instrucțiunile și codurile QR ca să-ți iei respectivele jocuri. Dacă nu, ai aici niște jocuri AR faine.

AR47 este o armă AR care se potrivește cu orice tip de telefon sau tabletă cu dimensiuni maxime de 8 inchi. Pui telefonul în armă și începi să te miști după ce pornești jocul. Experiența este una foarte plăcută și amuzantă, mai ales că uneori monstruleții apar în aceeași cameră cu tine.

În pachet veți găsi arma alături de accesoriile sale. Este intuitiv și ușor de asamblat totul. Ai nevoie de o șurubelniță în stea ca să scoți capacul acumulatorului și să îl conectezi. Apoi, tot ce trebuie să mai faci este să montezi suportul telefonului mobil.

Dacă vrei să-ți surprinzi plăcut copilul sau un bun prieten pasionat de gadgeturi, poți arunca o privire la oferta de arme AR de aici. În cele ce urmează am pus și două videouri. Unul este făcut de mine și include o scurtă prezentare. Celălalt include un pic de gameplay cu arma AR47.

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

5 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. bogdananghelina

    Bă, ce m-aș juca cu o nebunie din aceasta. Oare merge în Respawnables? :))

  2. Gabriel Ursan

    Nu știu, dar pot testa. Sau, și mai bine, cred că pot face un giveaway ;)

  3. Cristi

    Oare cum ar merge cu o casca VR? PS: fa un copil fericit cu un giveaway ;)). Are 7 ani. ;)

  4. Bogdan Anghelina

    Hai că așteptăm giveaway-ul ăla :)).

  5. Gabriel Ursan

    Vorbesc cu ei să vedem dacă mai obținem o armă, că asta e deja promisă în familie :)