200

GabrielUrsan.ro este un blog foarte vechi, însă pe 7 aprilie 2012 declaram că nu mi-e teamă de noi începuturi. A fost o perioadă în care am scris foarte mult, după care momentele în care am scris au alternat între perioade de inspirație maximă când scriam des și perioade de aglomerație maximă când abia reușeam să răspund la câte un comentariu. Suntem pe 17 decembrie 2012 și ăsta e articolul cu numărul 200. Sunt mulți care pot scrie atât de multe articole în mai puțin de trei luni. Unii de calitate (mă înclin), alții de cantitate (mă înclin, că tot e de muncă). Nu știu alții cum sunt, dar eu abia azi am ajuns pe noul GabrielUrsan.ro la 200 de articole. Prefer să mă axez pe calitate, dar să nu ignor cantitatea și mai ales, frecvența articolelor (lucru care l-am cam ignorat uneori și probabil o să-mi mai scape, nu se știe). Tot bat monedă pe noul GabrielUrsan.ro așa cum bate monedă Marius Stan pe noul Galați :), pentru că acest blog este mult mai vechi decât pare. L-am început cu mulți ani în urmă când am fost operat la piciorul stâng datorită unui accident stupid. Datorită timpului liber am decis să realizez acest blog. Între timp am făcut diverse experimente, iar când am început să am succes cu GSMRo.ro, au început atacurile la persoană, inclusiv la blogul personal. De asta am decis să mă mut cu totul pe WordPress.com (de la mama lor) și să nu-mi mai bat capul cu diverse. Doar am mapat GabrielUrsan.ro la WordPress.com și asta e tot.

Dar nu vorbim despre asta acum, vorbim despre articolul 200 de pe noul GabrielUrsan.ro așa că trebuie să vin cu niște statistici, cum se cuvine datinei străbune. Or fi bune, or fi rele, tot ale mele sunt.
- 200 de articole publicate - în caz că ați uitat :).
- 1.105 comentarii, ceea ce înseamnă un procent de 18,1% de comentarii raportat la numărul de articole. Nu știu cui i se pare neapărat relevantă treaba asta, dar îmi place să fac calcule :).
- 50.120 de accesări pe toată perioada raportată (aproximativ 7,5 luni în momentul vorbirii), ceea ce înseamnă o medie mai mult sau mai puțin relevantă de 6.683 vizite pe lună.
E clar, trebuie să mă apuc să scriu despre lucruri mai interesante :). Și am s-o fac. Nu pentru trafic, că ala va veni de la sine. Nu pentru PageRank, că ală nu mai știm cum vine :). Din pasiune. Pentru că mi-a venit iar pofta de scris. Important e să vedem cât mă ține și chiar dacă scriu uneori (sau voi scrie) articole cu o frecvență descrisă foarte bine sub formă de grafic corporatist de pișatul boului, nu uitați că mai există și GabrielUrsan.ro prin blogosfera asta :)! Următorul pas este să-mi fac timp să mai și comentez articolele prietenilor din blogosferă pentru că ochii care nu se văd, nu se f.. :), chiar dacă citesc eu oricum aproape săptămânal ce ați mai scris. Numai bine tuturor!
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
3 comentarii
Eu n-am o statistica mare, insa stiu ca n-am nici 500 de articole in 3 ani de zile. Nu stiu daca sunt de calitate, dar...atat mi-a permis timpul :D
Felicitari ! La cat mai multe, in urmatorii ani. Sarbatori fericite !
Multumesc frumos Paula! Sarbatori fericite si tie!