Ce urăști cel mai mult?

În calitate de om de dezvoltare business / personală / profesională, trainer, facilitator, coach sau cum naiba m-aș mai putea numi, n-aș avea voie în veci să scriu un astfel de articol. Că de …, toată populația de traineri școliți ca la carte mi-ar sări în cap spunându-mi pe un ton mai mult sau mai puțin prietenos că în dezvoltare n-avem voie cu chestii negative. Chestiile negative atrag după sine numai chestii negative, domle` și oamenii nu vor putea evolua niciodată așa, că dacă vor să audă chestii negative e suficient să stea cu oamenii mediocri, neșcoliți. Un rahat. E ca și cum ai încerca să mă convingi prin diverse metode că mediul educațional e de vină că majoritatea copiilor din ziua de azi sunt proști și că în loc să-și dorească să învețe ca să ajungă oameni respectabili, visează să ajungă ca nea` “ceafă lată” care sperie copile retardate să se prostitueze, din dragoste pentru ei. Nu frate, oamenii proști sunt proști indiferent că sunt loviți sau nu de soartă, indiferent că sunt copii, adolescenți sau adulți. Așa este și așa a fost din totdeauna. Nu le mai căutați motive proștilor și leneșilor că viața-i nedreaptă că așa a fost și așa va fi întotdeauna. Lăsați idealismul ăsta de rahat sub care ascundeți o slăbiciune similară prostiei. Parcă vă și văd cum vă faceți fundații de proști pentru proști și pe alocuri mai vindeți la alți proști prostia voastră. Pardon … există deja așa ceva. E un articol relativ lung așa că vă rog să nu-l citiți dacă mai degrabă ați asculta o manea gratis pe YouTUBE.

În primul rând, proștii adoră să dea vina pe altceva sau altcineva pentru viața grea și stresată pe care o duc. Alți proști cu experiență deja încep să exploateze zona asta și să vândă servit pe tavă ce vor proștii să audă. Și așa se nasc traininguri și workshop-uri pentru proști unde înveți să fii un părinte mai bun pentru copilul tău deștept, mânca-l-ar focul, care n-a reușit să ia examenul de bacalaureat, să obții un job mai bun pentru că toți angajatorii tăi erau doar niște porci avizi după propria bunăstare și exemplele pot continua. Nu frate. Dacă n-ai luat examenul de bacalaureat, nu da vine pe Funeriu, Macovei sau care naiba se mai perindă pe la educație. Ești prost. Punct. Dacă vrei să faci ceva în direcția asta, faci. Dacă nu, caută umeri pe care să plângi, iar dacă îți permiți, umeri care să fie suficienți de mobili să își așeze capul astfel încât să te pupe și în fund, dă-le și niște bani că ți-au făcut coaching de lux, ce naiba! Mă fraților, eu nu reușesc să înțeleg cum de unii își permit să aibă astfel de probleme existențiale. Noi (și nu-s din 'ala care să o ardă cu “pe vremea mea“) cum naiba am reușit să “reușim“? Ne-am și distrat, am și fumat, am și băut, le-am încercat pe toate și am făcut show-uri pe care unii nici nu le visează, dar am reușit să fim totuși ok. Am reușit să mergem pe o anumită lungime de undă. Una corectă pentru anumite percepții. Incorectă pentru altele, normal. Să revenim, chipurile, la dezvoltare personală. Dacă te întreabă cineva ce iubești cel mai mult vei putea să răspunzi probabil doar cu câteva lucruri perfect concrete, însă dacă te întreabă cineva ce urăști cel mai mult, lucrurile concrete cresc brusc la număr. Dacă ți-e greu să spui lucrurile care le iubești sau le apreciezi cel mai mult, atunci fă exercițiul să spui lucrurile pe care le urâști cel mai mult. Automat îți vei da seama apoi și de lucrurile pe care le iubești și le apreciezi. E un exercițiu pentru oamenii inteligenți care nu se vor umple de ură dacă îl parcurg. Îi va face doar mult mai conștienți de ce iubesc și apreciază cu adevărat la un om și la viață în general. Și ca să nu spuneți că doar arunc săgeți și închei articolul, am să vă spun eu ce urăsc cel mai mult, ca să pot să-mi dau seama ce iubesc și ce apreciez.
Urăsc lipsa de punctualitate
Nu suport chestii de genul “ne găsim în jurul orei x” sau “vin în 5 minute” și ajungi în 10. Și eu mai întârzii, dar când întârzii deja transpir, devin agitat, dau mesaje anunțând întârzierea și fac tot posibilul să ajung cât mai repede. Dacă vrei să-mi dai un leasing pe multe mii de euro și îmi zici că ești în drum spre mine și că ajungi în 5 minute să-mi prezinți oferta, atunci așa să fie. Dacă ai întârziat deja 1 minut șansele să-mi vinzi ceva scad dramatic. Dacî întârzii o oră mai degrabă nu mai vii și nu mă mai cauți niciodată. Ai un interviu de angajare și ai întârziat 1 minut, eu nu te mai angajez, nici să pari cel mai bun la interviu. Scuze vor exista întotdeauna pentru întârzieri. Și la tine și la mine. Nici la mine nici la tine nu țin. Tatăl meu este un om foarte punctual și am moștenit asta de la el. Spre deosebire de mine, el are mai multă răbdare cu cei care întârzie. De accea m-a făcut pe mine, ca să taxez lipsa de punctualitate la orice pas :D. Deci, nu doar că apreciez, dar iubesc punctualitatea.
Urăsc lipsa de integritate
Dacă mi-ai promis ceva și nu te-ai ținut de cuvânt, nu mă interesează că a venit apocalipsa pe capul tău. Și chiar dacă vine apocalipsa și ești în urmă cu un deadline, te voi înțelege perfect doar dacă mă ții la curent cu detaliile apocalipsei care a venit peste tine și îmi vei da în cele din urmă un nou termen de care să te ții, luând în calcul o nouă apocalipsă care ar putea veni peste tine și de care data asta nu mă mai interesează. Nu-mi place să rog pe cineva ceva, persoana respectivă să-mi promită că se va rezolva fără probleme și mai apoi să mă trezesc că nimic din tot ce am discutat nu s-a întâmplat. Deci, apreciez când cineva se ține de cuvânt.
Urăsc mitomania
Cine nu urăște să fie mințit? Nu știu, poate unii chiar au nevoie să fie mințiți ca să se simtă ok. Eu nu. E ca și cum tu te apuci de făcut cursuri de parenting și povestești cât de tare părinte ești, pe când unul dintre copii tăi nici nu vrea să mai audă de tine pentru că ai fost lipsit de punctualitate și de integritate (vezi mai sus). Ăsta e un exemplu de minciună fără echivoc, fără drept de apel și fără loc de motive. Adevărul doare aproape mereu, dar e al naibii de sănătos. Dacă nu aveam lângă mine oameni importanți mie care să-mi zică constant adevărul în față, nici nu evoluam și nici nu uram atât de tare mitomania. Deci, apreciez adevărul spus în față și am învățat să-i fac față fără să mă supăr.
Urăsc dependeța
Nu suport nici să fiu dependent de cineva, dar nici să fie cineva dependent de mine. Nu-mi place să stau după coada nimănui sau să fiu la mâna cuiva și caut mereu soluții în acest sens indiferent de mediul nou în care trebuie să mă descurc. În aceeași măsură nu-mi place ca cineva să fie dependent de mine și să nu poată să-și vadă de treaba lui fără să mă consulte la fiecare pas mărunt (asta se “mănâncă” cu mult management și deși evoluez la acest capitol, recunosc că mai am mult de treabă). Și dacă tot vorbim de dependență, nu-mi place dependența de nici un fel, fie că e vorba de anumite mâncăruri, băuturi, țigări sau mai rău, anumite substanțe. Deci, apreciez independența (nu dusă la extrem).
Urăsc nesimțirea
Mulți pot ridica o mână sus la acest capitol, dar eu nu mă refer doar la cei care aruncă gunoi pe stradă, scuipă semințe sau sunt mârlani în trafic. Asta e deja o formă superioară de nesmițire pe care ar trebui s-o rejectăm cu toții. Eu mă refer mai degrabă aici la cei care nu au simțul penibilului, vorbesc aiurea și exprimă o părere mai bună despre ei decât ar avea și propriile lor mame. Deci, apreciez oamenii cu bun simț.
A fost așa nasol?
Iată că a exprima ce urăști cel mai mult, te poate ajuta să descoperi ce apreciezi cu adevărat.
Tu ce urăști cel mai mult ca să-mi spui ce iubești/apreciezi cel mai mult?
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
14 comentarii
Eu ii urasc pe ăia care inca se cred pe vremea comunismului...
Sal Gabriel Favorita mea din lista este puctualitatea. Urasc lipsa de punctualitate, pe care eu o consider vecina cu lipsa de respect. Eu urasc lipsa de responsabilitate si apreciez un om harnic, meticulos, si, ca sa simplific, scrupulos.
Cel mai mult si mai mult urasc sa spun ce urasc :) pentru ca poate imi displac anumite atitudini sau comportamente dar de acolo si pana la ura e cale lunga.
Sti, poate ca o sa ti pare ca sunt un contra, insa nu sunt (cel putin asa cred eu). Nu prea ii inteleg pe cei care isi pun problema ca vai traiesc printre mediocri. Stii de ce spun asta? Pentru ca am aflat ca chiar si marile geni au avut tot felul de meseri mai neprofesionale. Albert Einstein a vandut masini deci ma rog ce este de rang superior in asta? Parca Ebay/Amazon a fost facut intr-un garaj,ce-i cult in asta? Bill Gates este mediocru ca studi. Am un prieten care este copil super dotat si in primul an a avut ceva restante, deci ce treaba are una cu alta ma rog?
Buna observatii si iti multumesc pentru comentariu. Probabil ca m-am exprimat la modul mult prea general.
Offf grea limba "romania". Urasc cei care se dau interesanti cand nu stiu sa scrie, cisteasca sau sa se exprime coerent.
Uraaaa....cineva care mai spune pe bune! Bun, rau...este spus pe bune. Sincer nu ma asteptam de la tine. Eu cataloghez acest articol la capitolul curaj. Bravo! Singura problema este ca acest tip de curaj la un moment dat costa.
ooo....ai sters comentariul meu. de ce?
Nu cred ca e vorba neaparat de curaj pentru ca doar mi-am exprimat opinia intr-un mod total general, fara sa arat pe cineva anume cu degetul. Adica, nu e de genul de articol in care fac vreun atac la persoana si nici nu cred ca voi avea vreodata astfel de articole. Multumesc ca ai trecut pe la mine pe blog.
Nu l-am sters, dar nu apucasem sa aprob primul comentariu.
"cisteasca"???????
Eu ii urasc pe popii care nu fac nimic decat pentru bani, defapt ei nu fac nimic pentru om daca nu sunt platiti, de parca e normal sa existe intermediar in relatia om - Dumnezeu
In mare parte ai dreptate,dar iti zic ca sa te mai uiti in jur,nu meseria defineste omul ci invers,asa ca nu mai posta tampenii si gandeste frate,ca d-aia ti-o dat Dumnezo cap sa gandesti!
In mare parte am dreptate si nu prea, sa inteleg :)?