Sari la continut
Gabriel Ursan

O poveste de succes

3 minute de cititInternet

GSMRo, o poveste de succes

N-am să fac un articol super lung în care am să aștern verzi și uscate care să dea bine ochiului care citește. Am să trec direct la subiect. GSMRo și tot ce înseamnă el este o poveste de succes pentru mine. O poveste care abia începe din câte văd. Pe 12 februarie 2011 am început să scriu cu pasiune maximă pe blogul GSMRo.ro împreună cu câțiva prieteni care mă asigurau de tot suportul lor pe care l-am și avut până la un moment dat. Apoi, fără să-mi dau prea bine seama, am constat cu bucurie că aveam alături foarte mulți oameni care citeau blogul, iar unii dintre ei s-au oferit să și scrie. Și au făcut-o bine. În acest moment nici nu mai am pretenția că mă ocup de blog pentru că Ioan Suhov, un tânăr extraordinar de deștept și ambițios din Tulcea conduce blogul GSMRo.ro chiar mai bine decât aș putea să o fac eu în acest moment. Cât m-am ocupat direct și activ de GSMRo.ro am cunoscut oameni extraordinari. Mai ales în mediul online. Oameni pe care aș fi dispus să-i sprijin necondiționat indiferent ce mi-ar cere, atâta vreme cât îmi stă în putere. Nu am să încep să-i enumăr pentru că sunt atât de mulți încât risc să omit pe cineva și în loc să par recunoscător să atrag păreri de rău. Oamenii care m-au sprijinit pe tot parcursul dezvoltării GSMRo.ro se știu foarte bine. Toți sunt oameni înfloritori și serioși care fac bine ceea ce fac și știu bine ceea ce fac.

GSMRo, o poveste de succes

Luna aceasta pe data de 6 am lansat magazinul online GSMRo care poate fi regăsit la GSMRoShop.ro, sub aceeași siglă. Parcă a trecut o veșnicie de când l-am lansat. Dacă în primele ore de la lansare transpiram de emoție așteptând prima comandă, acum mă uit cu bucurie la Robert, Marian, Gabi și Dana cum aleargă pe coridoare atunci când au o sesiune mare de comenzi pe care trebuie să o onoreze. Și nu a trecut nici măcar o lună. Oamenii au încredere în brandul GSMRo și se pare că le-am împlinit așteptările având în vedere că avem deja suficient de mulți clienți care s-au întros în magazinul nostru online și au cumpărat din nou. Recunosc că mai avem mult de lucrat până să ajungem să angajăm un întreg call center pentru a face față solicitărilor, însă pot să vă asigur că ne gândim constant la dezvoltarea și îmbunătățirea magazinului. După cum o vorbă mare zice "Retail is detail!", deja planificăm o investiție majoră în platforma GSMRoShop.ro începând cu anul viitor. Până atunci oferim cele mai mici costuri de transport din piață (strict pe segmentul telefonie mobilă), suport live foarte prompt, prețuri ultra competitive și multe altele (nu e un articol în care să laud avantajele competitive GSMRoShop.ro, așa că mă opresc aici). Chiar dacă nu a trecut nici măcar o lună de la lansarea magazinului online GSMRoShop.ro, deja consider brandul GSMRo o poveste de succes. Vom trăi și vom vedea, iar Gabriel Ursan nu se schimbă. Doar devine mult mai aglomerat și mai "rar" pe blog ;).

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

2 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Pato Basil

    Felicitari, oricum pe mine unul m-ai surprins teribil cand am aflat vestea :D Este intradevar o ascensiune fulminanta si sper sa ramana pe o linie ascendenta ca intr-un an de zile sa se bata pentru primul loc in nisa... asa cum a facut blogul. Ma bucur ca ai avut in minte mai mult decat blogging! Mi-ai dat de gandit mult de tot cu aceasta miscare...in antreprenoriat online.

  2. Yamasha

    Nu pot sa zic decat bafta cu afacerea. Chiar daca este greu pe criza lui peste, speram sa ai succes.