Cum construiești și stabilești o pagină Home pe un blog Wordpress?

Atât platforma self-hosted Wordpress (Wordpress.org) cât și platforma proprie Wordpress (Wordpress.com) permit setarea unei pagini statice ca pagină Home. Am scris acest articol în urma unei întrebări adresate de Paul, un cititor al blogului meu.
Concret, ce vrem să facem?
Vrem ca atunci când ne accesează cineva pagina principală să fie întâmpinat de o pagină statică, nu de ultimile articole de pe blog. Și mai dorim ca articolele de pe blog să fie disponibile fără probleme pe o altă pagină a siteului, pe care cititorul să o acceseze separat. Adică așa cum am făcut eu pentru siteul aBeauty clinique, de exemplu, unde articolele de pe blog pot fi vizualizate pe accesând pagina "Noutăți". În cazul în care este cineva interesat de templateul folosit, scrie în footer că e vorba despre clasiscul template Wordpress Twenty Twelve, customizat cu resursele pe care mi le oferă platforma gratuită Wordpress.com.
Ok, să începem!
În primul rând, trebuie să realizăm pagina de home. Vom merge în interfața de administrare Wordpress și vom adăuga o pagină nouă. O putem denumi cum vrem noi: welcome, home, acasă, bun venit, etc. Pagina se realizează exact ca un articol obișnuit. Se inserează textul, imaginile și se fac formatările de rigoare. Se folosește cu sete butonul de preview până când prima pagină, adică prima impresie pe care o va crea siteul nostru, va fi pe măsura așteptărilor.

În plus, în funcție de opțiunile temei, se poate selecta tipul paginii. Poate fi default sau poate fi pagină de arhive, pagină de sitemap, etc. Unele teme permit și selectarea full width page sau chiar home page. În cazul full width page ai avantajul unui spațiu mai larg de construcție, fără widgeturile care stau de obicei în zona din laterarele postărilor. Temele care au și opțiune de front page sau home page permit și customizarea unor widgeturi speciale, așa cum permite tema Twenty Twelve de care v-am menționat mai sus.

Apoi, se creează în același fel pagina pentru articole. O denumim cum vrem: noutăți, blog, știri, articole, posts, etc. De data asta nu mai trebuie să introducem text în acestă pagină. Dacă vrem și pagină pentru arhive și avem această opțiune în setările ale cărui prin screen se află mai sus, putem să o realizăm la fel ca pagina pentru articole și să-i dăm ce nume vrem: arhive, istoric, ce a prăfuit timpul, etc. Odată realizată această pagină, nu mai este nevoie de setări suplimentare. Dacă tema nu necesită definirea și aranjarea unui meniu personalizat, pagina va apărea singurică unde trebuie, iar arhivele blogului se vor regăsi automat acolo. Acum trebuie doar să definim roluri pentru paginile noastre. Mergem în meniul setări, la submeniul citire (Reading).

Vom observa că este preselectată opțiunea pentru afișarea celor mai recente articole pe prima pagină. Va trebui să selectăm opțiunea de mai jos, adică afișarea unei pagini statice. Apoi, selectăm ca pagină principală pagina pe care am creat-o ca pagină de home, iar la pagina posturilor selectăm pagina creată special pentru cele mai recente articole. După ce salvăm setările, blogul nostru ar trebui să arate exact așa cum ne-am dorit, ca un site de prezentare cu blog încorporat.

Bine, după realizarea acestor setări de Wordpress, veți tot reveni asupra designului primei pagini pentru că e greu să vă iasă așa cum vreți din prima, dar în final veți ajunge la forma dorită.
Sper că acest articol a fost de ajutor atât pentru Paul cât și pentru alte persoane care caută cum să afișeze o pagină statică pe blog sau cum să facă să arate blogul ca un site.
Pentru întrebări suplimentare vă stau la dispoziție. Folosiți cu încredere câmpul de comentarii ;).
Primesti articolele pe email
Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.
2 comentarii
Care e avantajul folosirii unei pagini statice ?
Nu este neaparat un avantaj, dar nici un dezavantaj avand in vedere ca Google identifica imediat daca se afla un blog la respectiva adresa sau nu, indiferent ca ai pagina statica sau nu. Eu pentru blog, site de stiri sau orice site care implica o dinamica mai mare a informatiei, recomand structura de blog, adica asa cum avem tu, eu si multi altii. E mult mai usor de urmarit blogul de pe prima pagina si nu recomand ca la un blog personal sa pui pagina statica pentru ca risti ca omul sa nu mai vrea sa dea si click pe pagina cu postarile. In cazul companiilor, paginilor de prezentare sau orice altceva, se foloseste de obicei o pagina statica care sa prezinte esenta mesajului pe care compania vrea sa il transmita. In acest caz, blogul firmei trece in plan secundar, pe picior de egalitate cu pagiona de produse, servicii, preturi, despre, etc.