Sari la continut
Gabriel Ursan

Laptopuri mici

4 minute de cititTehnologie

laptopuri mici 2

Există destul de multe persoane care preferă să treacă de la un desktop PC sau de la un laptop mai mare la niște laptopuri mai mici. Există o groază de motive pentru care cineva și-ar lua un laptop mai mic, însă motivele pentru care ne cumpărăm ceva sunt atât logice cât și emoționale. Așa că e greu să pătrundem în tainele dorințelor oamenilor, pentru că dacă ar exista o cheie către această "bază de date", producătorii ar fi primii interesați de ea.

În acest articol am să vă prezint câteva modele de laptopuri mici, laptopuri care pot duce noțiunea de portabilitate la un alt nivel fără să facă rabat de la performanțele cu care ne-am obișnuit pe laptopurile mai mari, de exemplu.

De ce mi-aș cumpăra un laptop mic?

laptopuri mici 3

Laptopurile mici, denumite și ultrabook-uri în ultima perioadă, pot fi extrem de utile atunci când ne aflăm mai mereu pe drumuri. Acum ceva vreme eram încântați că putem lua cu noi oriunde aproape toată puterea de procesare a unui PC într-o geantă care cântărea peste 3 Kg cu tot cu încărcător, agendă și alte chestii aruncate pe acolo.


Iată că a venit vremea ca unii dintre noi să-și dorescă mai mult țintind către mai puțin.

Adică, un laptop care să încapă fără probleme și într-o geantă fashion atât pentru femei cât și pentru bărbați, că am văzut că e la modă.

Un laptop de 11 inchi este soluția perfectă pentru că laptopurile de 11 inchi nu mai sunt ce au fost. Sunt mult mai performante și uneori întrec chiar performanțele unor laptopuri de 15 inchi sau chiar a unor desktop PC-uri.

Acestea sunt recomandate persoanelor care vor să-și facă treaba oriunde s-ar afla, indiferent de spațiul de lucru disponibil. Probabil ați putea spune la prima vedere că genul ăsta de laptop se pretează mai degrabă pe nevoile unui om de afaceri sau a unui agent de vânzări care străbate țara sau Europa în lung și-n lat, însă nu e chiar așa. Există foarte mulți tineri care s-ar putea bucura de un latop micuț.

Gândiți-vă la studenții care ar vrea să citească ceva în tren cât mai discret sau la adolescenții care vor să aibă mereu la îndemână un instrument de calcul mult mai performant decât o simplă tabletă PC. Gândiți-vă la bloggerii care vor să facă live blogging de la diverse evenimente fără să ocupe prea mult spațiu sau la oamenii care călătoresc foarte mult și vor să nu poarte o greutate prea mare cu ei atunci când se plimbă.

Scenariile de utilizare sunt multiple, dar cum spuneam și la începutul articolului, motivele pentru care oamenii aleg să-și cumpere ceva sunt atât logice, cât și emoționale. Poți să alegi un astfel de ultrabook și pentru simplul fapt că e frumos, că îți place, că te simți bine când îl folosești, etc.

Recomandări de laptopuri mici

laptopuri mici 9

Recunosc că am scris acest articol și pentru că m-a inspirat această promoție

de laptopuri Asus X202E de pe . Vă recomand să aruncați un ochi ca să vedeți despre ce e vorba.


În mare, pe lângă faptul că sunt laptopuri mici, cu display de 11.6 inchi, toate vin deja cu noul sistem de operare Windows 8 preinstalat, iar unele din ele au și ecran tactil, ca să te poți bucura la maximum de interfața Windows 8 special optimizată pentru touchscreen.

În plus, în perioada acestei promoții primești cadou un mouse wireless Microsoft în valoare de 129,99 lei și o pereche de căști cu microfon Microsoft în valoare de 69,99 lei. Practic, primești cadou periferice de vreo 200 lei și nu vorba doar de niște accesorii useless, ci de accesorii pe care oricum sunt șanse mari să ți le cumperi separat.

Prețurile pornesc de la 1.799,99 lei pentru un laptop cu Intel Celeron de 1.10GHz, 2GB RAM și 320GB HDD și ajung până la 2.349,99 lei pentru un mini laptop cu Intel i3 Ivy Bridge de 1.80 GHz, 2GB RAM și 320GB HDD. E clar că nu vorbim de niște configurații pentru ultimele jocuri apărute pe piață, însă cu ambele configurații poți să-ți faci treaba aâta vreme cât nu faci editări foto/video sau cine știe ce chestii mai solicitante, că altfel nu are rost să te gândești la un laptop de 11 inchi.

În concluzie, laptopurile micuțe nu sunt pentru oricine, dar sunt pentru mulți. Atâta vreme cât se fabrică în număr atât de mare și cât există oferte diversificate pe acest segment, e clar că cineva se bucură de ele. E clar că piața le cere și oferă feedback pozitiv odată ce producătorii investesc în diverse configurații.

laptopuri mici 4laptopuri mici 5laptopuri mici 6laptopuri mici 7laptopuri mici 3laptopuri mici 9laptopuri mici 2laptopuri mici 1

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

2 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. LaurentiuD1998

    Prin laptop mic eu credeam ca te referi la netbook :) erau in casa mai de mult vreo 3 dar acum a mai ramas unul singur vechi de vreo 3-4 ani care a mai si fost scapat pe jos si inca merge :) dar are ecranul de 10.1 inch si pare cam mic.. aveam si altele si mai mici.. si sunt si slabute in specificatii, cand l-am luat erau bune pt un netbook, acum infara de net nu prea mai ai la ce sa le folosesti :) au singlecore...

  2. Gabriel Ursan

    Netbook-urile au avut o scurta perioada de atentie, cu ceva timp in urma, dar acum nu mai sunt asa competitive. Oamenii vor rezolutie si un pic de putere de la un laptop micut :).