Sari la continut
Gabriel Ursan

Despre 3 bloguri

3 minute de cititBlogging

Bloguri

La un moment dat am lansat pe GabrielUrsan.ro seria de articole "Un blog pe săptămână". Din lipsa timpului am oprit proiectul, însă acest lucru nu m-a făcut să rămân dator față de bloggerii care și-au exprima dorința de a le oferi o părere despre blogul lor.

Bloguri

În cele ce urmează, am să-mi spun părerea despre 3 bloguri pe care le mai aveam de analizat. Este vorba despre Handmade în Covasna, Ratzone`s Blog și blogul lui Petru Dolhescu. Atenție însă, părerile mele reflectă doar aspecte despre blogurile respective, nu despre oamenii din spatele acestora.

Handmade în Covasna

Notă: 1/5. Din păcate blogul este închis în acest moment. Nu știu care sunt motivele, însă de pe 15 octombrie 2012 apare un mesaj în care este anunțată închiderea temporară. Cu toate că la capitolul desgin și așezare în pagină ar fi multe lucruri de îmbunătățit, acest blog are conținut original, muncit la modul propriu (sunt multe lucruri handmade acolo) de blogger. În cazul în care se va reveni vreodată asupra acestui blog, recomand un domeniu propriu și o platformă WordPress self-installed plus multă atenție la detalii pentru că "handmade is detail".

Ratzone`s Blog

Notă: 3/5. Am încercat să nu mă las influențat de cea mai nouă și impresionantă realizare a lui Radu Cîrstea pentru care îl felicit, și să privesc cât mai obiectiv blogul său. Cel mai mult îmi place că există destul de multă interacțiune pe acest blog. Se comentează, se răspunde, se fac schimb de amabilități. Totul e ok din acest punct de vedere. Conținutul e la el acasă, iar când spun asta o fac cu cele mai bune gânduri. Se vede că e un blog plin de pasiune. Totuși, aș lucra mult la design, pentru că un blog cu atât de multe perspective trebuie aranjat cu atenție. Sunt multe bannere, linkuri, widgeturi care pur și simplu ar merge aranjate altfel. De fapt, aș schimba tema în primul rând și aș începe să bibilesc la detalii care oricât de mici ar fi generează imaginea de ansamblu asupra blogului. Și pentru că se bagă atât de multă energie acolo, aș investi într-un domeniu propriu. Asta aș face eu. Nu știu dacă e corect sau nu, însă s-a vrut părerea mea - s-a primit părerea mea (cam târziu, ce-i drept :)).

Petru Dolhescu

Notă: 4/5. Îmi place să ajung pe bloguri unde, până să ajung să intru în conținut, mi se bucură ochii de un design simplu și îngrijit, dar și de atenția la micile detalii pe care o acordă bloggerul respectiv. Blogul lui Petru Dolhescu este un astfel de blog pe care mă bucur că am avut oportunitatea să-l explorez un pic. Deși conținutul de pe blog este de calitate (din punctul meu de vedere), nu am oferit nota maximă pentru că nu am mai văzut un articol nou de ceva vreme. Recomand mai multă implicare pe acest aspect și concentrare mai mare pe generarea de comentarii și interacțiuni, dar aici e altă mâncare de pește și necesită mai mult timp.

Concluzii

E doar feedback scurt de la blogger la blogger, iar tot ce am scris mai sus nu am scris din poziția de expert pentru că nu dețin o astfel de poziție. Sunt foarte multe de îmbunătățit la mine în ogradă în primul rând și sunt conștient de asta, însă am oferit părerile cerute care chiar dacă au fost scurte, sper să fi fost de folos. Mult succes tuturor!

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

9 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Petru Dolhescu

    Mă bucur că-ți place design-ul. Mulțumesc foarte mult pentru feedback. Sper ca vorbele tale să mă motiveze să mă reapuc de scris

  2. Gabriel Ursan

    Mulțumesc și eu pentru comentariu. Sper să te apuci de scris cât mai curând în măsura timpului pe care îl ai! Succes!

  3. ratzone

    multumesc pentru interes! ai dreptate. ai analizat din perspectiva celui care stie . MULTUMESC PENTRU FELICITARE!

  4. Studentu' Minune

    Despre unul ori chiar toate blogurile mele pe cand o parere? :)

  5. Gabriel Ursan

    Si eu iti multumesc pentru comentarii si pentru gandurile bune!

  6. Gabriel Ursan

    Oricand gasesc timp Emil. Blogul tau il stiu de multa vreme desi recunosc ca nu am comentat pe acolo. Multumesc mult pentru interes!

  7. Emil Calinescu

    da, acum am 3 bloguri. Ma interesa despre oricare ai avea o opinie :) altfel, frumoase review-uri, desi ca sfat ai putea scrie 3 articole distincte, ca sa fie optimizate mai bine :)

  8. Gabriel Ursan

    Doua le stiu, insa nu-l stiu pe-al treilea :). Pana acum scriam 3 articole distincte, insa cum spuneam si in articolul acesta am stopat proiectul si am hotarat sa dau feedback celor 3 bloguri intr-un singur articol. Da-mi link fara probleme aici la al treilea blog al tau si cum prind o gura de timp poate scriu un articol, insa nu promit ca se va intampla anul asta :). Multam` de intelegere :D!

  9. Emil Calinescu

    Cele 3 bloguri: http://emilcalinescu.eu/ http://emilstudentulminune.wordpress.com/ http://www.minunat.eu/