Sari la continut
Gabriel Ursan

Predau ștafeta la GSMRo

4 minute de cititPersonale

A sosit momentul să iau o pauză pe blogul GSMRo.ro. Nu știu cât de lungă sau de scurtă va fi aceasta, însă mi-am făcut ordine în gânduri și am decis să pun punct activității mele pe GSMRo.ro, cel puțin pentru moment. Pur și simplu nu mai am în acest moment timpul necesar să mulțumesc multitudinea de cititori ai acestui blog de tehnologie.

Logo GSMRo

Cei care au ajuns aici datorită articolului de pe GSMRo.ro, pot continua citirea acestui articol de la următorul paragraf a căror cuvinte sunt scrise cu bold. De aceea, am decis să-i predau ștafeta lui Gabriel Goga și echipei pe care și-o formează, iar pe această cale doresc să îi asigur de tot suportul și încrederea mea. Deja am văzut că fac treabă foarte bună și sunt convins că vor crește GSMRo.ro în 6 luni mai mult decât aș fi putut să o fac eu. Practic, Gabriel Goga este noul manager de proiect la GSMRo.ro și am să vă rog să-i acordați tot creditul. E tânăr, dar se va sfătui cu mine ori de câte ori va avea nevoie, astfel încât să se poată lua în continuare deciziile corecte pentru GSMRo.ro. Nu mă înțelegeți greșit. Nu abandonez GSMRo.ro. La bază, GSMRo.ro râmâne domeniul meu și tot eu am să susțin hostingul sau alte cheltuieli ce vor apărea pe parcurs. Gabriel Goga va fi managerul GSMRo.ro, iar eu voi rămâne proprietarul GSMRo.ro, însă nu voi interveni ca Gigi Becali la Steaua peste antrenorii și managerii clubului :). Probabil, când voi mai avea timp și inspirație, veți mai vedea din când în când câte un articol scris de mine. În plus, nu dispar deloc din blogosferă. Mi-am propus să mă ocup mai mult de blogul personal care poate fi regăsit pe GabrielUrsan.ro, iar cei care doresc în continuare să mă citească o pot face urmărind acest blog. Această mențiune trebuie făcută pentru că aș fi ipocrit să nu apreciez că mulți citesc GSMRo.ro și pentru omul Gabriel Ursan, nu numai pentru blogul GSMRo.ro în sine. Sper să citească GSMRo.ro în continuare pentru că simt că se va face treabă bună. În altă ordine de idei, nu înseamnă că dispar și ... "după mine potopul". Toate linkurile de pe site, articolele, bannerele, paginile, etc., rămân intacte. Tot ce a existat până acum râmâne. Stați liniștiți că nu voi pierde controlul în această direcție. De asemeni, tot ce am de finalizat pe GSMRo.ro voi finaliza pentru că nu obișnuiesc să rămân cu treburi neterminate. Mai știu și că mulți vor spune că un blog are valoarea pe care o are datorită celui sau celor care scriu pe el. Sunt perfect deacord, însă cred că GSMRo.ro va merge pe direcția pe care trebuie. În acest moment simt că se încheagă o echipă plină de entuziasm care va atinge culmi nesperate dacă vor avea puterea să continue atunci când vor da de greu. După cum spuneam, mă veți putea citi pe blogul personal unde vă declaram în acest articol că nu mi-e teamă de noi începuturi. Voi aborda în continuare subiecte legate de tehnologie, dar voi scrie și despre internet, blogging (sper eu că acum sunt un pic mai în măsură să mai împărtășesc câte ceva), dezvoltare (dezvoltare personală în mod special), diverse alte chestii interesante cu caracter general și nu în ultimul rând despre aspecte, experiențe și trăiri personale.

GabrielUrsan.ro

Revenind în zona de blog personal, vreau să vă spun că îmi doresc să am timp să scriu articole la fel de bune ca cele ale lui MadMike, chiar dacă o voi face mai rar. Vreau să mă simt pe blog ca pe apă așa cum face Pato. Vreau să stau pe net și să îmi aloc mai mult timp pentru informare așa cum face Tudor. Vreau să am timp să scriu articole în care să-mi pun la încercare creativitatea așa cum a făcut Șerban la Blogwars 2011. Vreau să învăț mai multe și să devin profesionist în ale bloggingului așa cum este Dan Dragomir. Vreau să fac articole care să arate așa bine, precum cele ale lui Daniel Chetroni. Din păcate nu voi avea timp să mă ocup de atâtea treburi online așa cum se ocupă Blogatu, însă asta nu mă oprește să spun că îl apreciez. Și nu în ultimul rând, vreau să am timp să fac poze în parcuri la iepurașii de Paște sau la căței așa cum face Petre Dalea.

Vreau să fiu un veritabil blogger de provincie care scrie decent, nu numai de dragul de a scrie. Așa ca mine :).

Primesti articolele pe email

Scriu cand am ce spune, nu dupa un calendar. Fara reclame, fara vandut adresa nimanui. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email.

Primesti intai un email de confirmare. Pana nu apesi pe legatura din el, nu esti abonat si nu iti trimit nimic. Detalii inpolitica de confidentialitate.

12 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. massmedia2006

    Multă baftă Gabi, ținem pumnii!

  2. Pato Basil

    Ai luat o decizie curajoasa sa faci un pas in spate, dar ma bucur ca nu e vorba de o retragere... Uneori e bine sa facem cum simtim, e frumos sa ne urmam uneori instictul alteori nu. Numai timpul ne va arata daca ai luat decizia potrivita in privinta ta si a celor doua bloguri! Sper ca in curand sa bem o bere impreuna...

  3. Gabriel Ursan

    Mulțumesc Dan! Mă bucur să văd cum niște oameni atât de mari sunt alături de mine!

  4. Gabriel Ursan

    După ce ieșim cu bine din toată treaba asta https://gabrielursan.ro/2012/04/10/sistemul-medical-te-omoara/ sigur bem și chiar fac eu cinste cu primul rând :).

  5. Pato Basil

    Doamne ajuta, sa fie bine!

  6. Gabriel Ursan

    Doctorul sigur o va ajuta pentru că e o doamnă doctor foarte ok. Sper să fie și un pic de șansă - n-au cum să se întâmple toate relele tocmai nouă!

  7. MadMike

    In orice lucru relativ "rau" exista si o parte bune, iar tu acum va trebui sa o privesti pe aceea. Gabi, categoric ceea ce ai facut pana acum pentru GSMRO ti-a fost apreciat, fie ca unii vor sa recunoasca fie ca nu. Practic, in urma nu ramane un blog ci o persoana, care, nu dispare peste noapte.. Mult succes!

  8. Gabriel Ursan

    Așa este MadMike. Sper să ne citim sănătoși și aici, pe blogul meu personal.

  9. Soacra.eu

    Iti tinem pumnii oriunde ai fi.

  10. d-petre

    Cu incredere, optimism si speranta veti trece peste problemele de moment. Sa ne citim sanatosi si bucurosi.

  11. Yamasha

    Bafta cu ceea ce doresti sa faci.

  12. Gabriel Ursan

    Mulțumesc frumos! Să fie!